Senzatie de 2010

"Traieste fiecare zi de parca ar fi ultima!". Nu stiu despre tine, insa eu nu am putut niciodata sa fiu intr-un singur loc de fiecare data si anume prezentul. Consider, si aici as putea sa ma insel, ca noi, ca oamenii suntem construiti sa traim fiecare zi in trecut, in prezent si in viitor. De aceea, desi azi este 26.12.2009 am inceput deja sa traiesc cu senzatia de 2010, deoarece tot ce se intampla important de acum incolo, se intampla in 2010. Anul acesta insa, fiind aproape gata la nivel fizic, m-a invatat cateva lucruri.

In business exista 2 (doua) reguli:

1. Nu spune celorlalti tot ceea ce stii

Iar eu acum voi incalca, pentru tine, aceste reguli si-ti voi spune ce m-a invatat timpul care a trecut. Sunt doua lucruri simple, a ierta si a darui. Valoarea lor? Sunt scrise milioane de cuvinte despre ea, insa ce-a mai insemnata valoare o au cand le intelegi singur sau singura.

Spre sfarsit, as vrea sa-ti daruiesc tie, intelegerea, posibilitatea de a sti de ce se intampla lucrurile intr-un anumit fel cu fiecare om in parte. E cadoul pe care il poti avea doar acum, inainte sa inchizi pagina sau pe care poti sa-l ai de acum incolo indiferent de ceea ce e inaintea ochilor tai. Eu iti daruiesc cuvantul, iar tu ii adaugi insemnatatea! Iar la final, te rog sa-mi spui cum e pentru tine ...

Cu drag,

Catalin Vacar

Lucruri simple

Viata e un ciclu! Da, ai citit bine ... un ciclu! Si inca unul mare! Fie ca e vorba de ciclul lunar, semestrial, scolar, universitar, economic ... totul se invarte. Si ca orice ciclu are partile lui bune si partile lui ... ei bine sa le spunem mai putin placute. Intr-un fel e ca in basmele pe care le auzeam cand eram mici. Exista binele si raul, doar ca spre deosebire de basme, in viata cei doi nu se lupta pentru a fi cel dominant ... ci alterneaza in aceasta pozitie, ca in alegerile pentru Parlament ... azi ... esti in opozitie, esti cel care blocheaza, influenta ta este mai mica ... maine, dupa alegeri, esti la putere, devi cel care ataca, influenta ta creste tot mai mult. Tu nu te-ai schimbat, ci doar a trecut un ciclu. La fel e cu binele si raul in viata, exista perioade cand "Fat Frumos" e cel de la putere iar atunci "viitorul suna bine" si exista perioade cand "Capcaunul" conduce, iar atunci cel mai des te intrebi "ce poate sa mai mearga rau acum?". De unde toate concluziile astea in mintea mea? Simplu:

Acum doua saptamani au plecat, din varii motive, cei doi oameni pe care ii aveam ca reprezentanti de vanzari (eu stiam ca Fat Frumos conduce atunci ... asa ca m-am gandit: "OK! Nu-i bai! Gasim altii un pic mai buni!"). Doua saptamani mai tarziu ... 91 de CV-uri vizualizate, 7 interviuri ... avem acum ... 5 refuzuri de la ei. Dintre toate trebuie sa-l amintesc pe cel mai interesant: in momentul in care l-am sunat pe un tip sa-i spun ca vrem sa colaboram cu el, mi-a replicat "Incerc sa ajung, dar nu promit nimic!".

Colega mea a fost la tipografie sa semneze contractul cu ei. Aveam nevoie de el pentru ca sa putem plati folosind bilete la ordin. Ceea ce ne dadea 20 de zile pentru a incasa banii de la client. Azi ... a primit un telefon prin care i se spunea ca unul dintre cei 5 (da da ... cinci) directori care trebuiau sa semeneze contractul, refuza sa faca asta tocmai pentru ca vrem sa platim cu bilete la ordin.

Acum o luna de zile am trimis la tipar primul numar al revistei si a fost gata in trei zile (il trimisesem miercuri dupa-amiaza iar vineri la pranz l-am ridicat). Saptamana trecuta, marti dupa-amiaza am trimis la tipar cel de-al doilea numar ... azi cand am sunat ne-au spus "Credem ca o sa fie gata in cursul zilei de azi!"

Datorita unei mici neintelegeri in comunicare, am fost prins la mijloc in momentul in care un lucru despre care stiam ca va fi facut maine, trebuia facut azi ... deci ... pe cine a cazut vina? :P

Vineri am incercat sa maresc spatiul de pe C, unde era instalat Vista-ul, cu 20 GB. Si am reusit sa fac asta ... insa mi-au disparut celelate partitii, care insumau in total 80 GB.

Ziua care peste trei ore se incheie a fost atat de stupida, incat pentru mine a devenit amuzant! Sunt doua lucruri care m-au inspirat sa vad ziua asta ca pe ceva amuzant:

1. Ce zicea si Tamas cat am fost la TtT: "If you're not having any fun ... what's the point????"
2. Statusul Ancutei Cioaca de pe Facebook: "You grow up the day you have your first real laugh, at yourself."

Concluzia mea? "All right dudes ... in the bushes ... I'm going in!!!" pentru ca pare a fi genul ala de saptamana, perioada ... ciclu!

P.S. LATER EDIT: am publicat postarea asta de vreo 3 ori pana cand am nimerit sa fie scris tot textul cu aceelasi font ... si tot cred ca mai exista locuri unde nu este.

Materiale de studiu (hey ... it's just a mater of perspective)

Inceput de sesiune, un examen marti cu ceva materiale de studiat (cateva word-uri, niste pdf-uri si cursuri scanate, in valoare de 10 Mb :P) care e atitdudinea de masterand?? E TIIIIMP!! Pe langa asta intotdeauna se gaseste ceva mai interesant de facut. In cazul de fata, cursurile fiind electronice am gasit o noua tentatie electronica :). Doua de fapt:

1. Insipire me, now! Blog/arhiva de poze cu super idei. (292 de pagini, in medie avand 15 poze/pagina) Sneak preview:

2. LOL Dogs conceptul e simplu: poze cu animale in diverse ipostaze ... comment-uri, funny as hell!!! Sneak preview:

Bonus: ADS of The World ... sneak preview:

Avertisment: Consumul excesiv de poze sau filmulete poate duce la pierdea timpului si a chefului pentru examene. In caz de reactii adverse consultati cel mai apropiat curs. Daca senzatia persista:

Enjoy! I know I did!

Youth Development Program

Am auzit cifre, am auzit oamenii entuziasmati si am vazut cresterea. Si atunci m-a "lovit", m-a lovit imaginea de acum doi ani de zile, cand, student "pulet" fiind, pe colina in CP6, mi-am completat formularul care avea sa-mi schimbe viitorul. Era aplicarea pentru prima editie a Youth Development Program. OCP era Raluca Amariei, iar training-urile au fost tinute de Coca-Cola, GSK, BRD, Allianz-Tiriac. A fost primul meu pas spre o lume noua, spre experienta care mi-a revolutionat viata. Iar azi, pare ca istoria a fost revolutionata, cu alti oameni, la un alt nivel, cu Youth Development Program din nou. Felicitari dragilor! Nu v-am vazut cu ochii mei, insa v-am vazut prin ochii oamenilor care conteaza pentru mine. Iar ce am vazut acolo, nu poate fi descris in cateva cuvinte aici.
Am fost printre cei care au sustinut aceasta a doua editie a YDP-ului, insa am plecat mult prea repede pentru a vedea cum se misca lucrurile. Iar azi, ei bine azi, nu pot decat sa ma bucur ca ati depasit orice asteptari. Felicitari! Si pentru ca fiecare echipa e ceea ce oamenii din ea o fac sa fie, va felicit cu drag pe fiecare in parte:

Aliona, Ovidiu si Medeea pentru Vanzari
Gabi, Catalin si Eniko pentru Promovare
Andreea si Cristina pentru HR
Cristina si Gina pentru Financiar
Daniela pentru ... YDP si oamenii din echipa!

Cel mai probabil ati avut urcusurile si coborasurile voastre, insa ati terminat acolo unde trebuia, sus!

Ma inclin in fata voastra!

Cu drag,
Catalin Vacar

Hug the world?

Am fost foarte surpins sa gasesc acest site intr-un comentariu al unui post de pe acest blog. Si desi modul de a promova evenimentul prin comentarii poate parea cel putin ciudata, pentru ca stiu cat de greu e sa promovezi un eveniment, indiferent de natura lui, m-am hotarat sa-l aduc aici, in fata (chiar daca am fost usor deranjat de abordare initiala ... mi-a trecut repede :P). Asa ca:

In dorinta de a ajuta in promovarea unei initiative cel putin interesante, click here: http://freehugs.lumebuna.ro.

Pentru ca cineva drag mi-a spus o data ca o imbratisare face bine trup si suflet! :)

Perpetuum mobile

Cand am deschis ochii parca m-am trezit intr-un alt univers, schimbat fata de cel pe care il stiam eu. Am o senzatie ciudata de nou, de loc pseudo-cunoscut. Simt ca abia acum l-am scos din cutia in care era livrat si constat cu stupoare cu toti ceilati sunt deja acolo. E un loc in care lucrurile se schimba, daca nu s-au schimbat deja. 

Senzatia mea e aceea de promovare intr-o liga mai mare, unde esti inca un necunoscut printre vedete. Si pare ca lucrurile, interioare, s-au schimbat inainte de a ajunge aici. 

Vad lucrurile altfel, gandesc intr-un alt mod, simt diferit! Insa ma simt singur si mic intre cei mari. Dar vreau sa ajung printre cei mai buni dintre ei, iar fiecare pas e indreptat spre acest obiectiv, pentru ca noul univers inseamna obiective. De fiecare data altul! Asta deoarece niciodata locul in care ai ajuns nu inseamna apogeul, ci e doar o simpla trambulina spre un nou obiectiv, mai mare, mai intaltator. E ca o stafeta cu tine insuti! Intotdeauna la final, te uiti mai departe si vezi ca nu s-a terminat, iar noul univers nu te lasa sa te opresti, pentru ca daca te opresti te sufoci. Asa ca incetinesti pentru o secunda, pasul de alegare devine un mers usor, fixezi un punct in ochi si minte iar sprintul incepe din nou. Nu se opreste niciodata! Si asta e farmecul lui, al noului univers! La inceput te simti captiv, asa cum ma simt eu acum, insa cu timpul ...  ei bine ... sa lasam timpul sa ne spuna!

Offtopic

Am auzit multe "harjoneli" intre economisti si ingineri ... si am participat si eu la o parte dintre ele. Insa astazi am constatat cel putin amuzat ca inginerii se harjoesc putin si intre ei. Cum asa? Pe langa vesnicele reclame "I'm a Mac! I'm a PC!" ca lupta Apple vs. Microsoft, mai nou se da o adevarata batalie de ideologii. :P Sa va arat:

1. Opera vs Internet Explorer (mi-a placut mai mult fata smiley-ului decat "battle-ul" :P)

2. Firefox vs. Opera vs. Internet Explorer

3. Windows vs. Mac OS X vs. Linux (poza asta o vazusem si in varainta cu tanc pentru linux :P)

Astept cu drag si alte sugestii! :)

P.S. Intr-un birou al departamentului IT, doi tipi:

Tipul 1: "Uite ce frumos ninge!"

Tipul 2: "Unde ba? Da un link!"

Paletistul si Ginul de Covasna

De dimineata venind spre birou mi-am adus aminte doua lucruri de pe vremea cand lucram cu Dani Patru, ambele discutate in masina pe drum spre training-urile din tara.
Primul, un top al celor mai plictisitoare meserii din lume asta. Marele castigator al acestei categorii este Paletistul :). Ce inseamna paletist? Ei bine, sa explicam :P, dar sa incepem cu contextul: o buna parte din drumurile din Romania au doua benzi, una pentru dus si una pentru intors, care ca orice lucru in lumea asta se mai si strica. Iar daca se strica e normal sa nu ramana asa, deci niste baietii (in general) se apuca sa le repare. Bineinteles ca nu poti sa repari drumul in timp ce trec masini pe acolo, asa ca solutia este sa inchizi una dintre benzi si sa faci masinile sa circule alternativ pe banda ramasa "deschisa". Si aici intervine omul nostru, Paletistul este baiatul care sta cu o paleta (culmea nu?) in mana care pe o parte este rosie iar pe cealata este verde si dirijeaza masinile dintr-un sens. Atentie, pentru ca lucururile sa mearga bine e nevoie de doi oameni cate unul la fiecare capat al constructiei care sa comunice intre ei (de preferat prin fluieraturi, semne disperate cu mana si diverse cuvinte colorate). O zi intreaga de fata-verso cu paleta, grabind din cand in cand masinile cu persoane in vasta la volan :) si injurandu-i pe cei cu "gipane" care oricum nu prea respecta indicatiile. Un lucru mi-e clar insa, iti trebuie rabdare de fier ca sa poti face asta.
Locuuuul doi: Insotitorul conducatorului de metrou - in cabina metroului sunt doua persoane, una care conduce metroul (careia noi i-am fi acordat un loc trei dar nu suntem siguri ce face el acolo in cabina) si una ca iese in fiecare statie sa se asigure ca au urcat calatorii bine si nu se prinde nimeni intre usi. Opt ore pe zi sa deschizi usa, sa te uiti cum urca sau coboara oamenii din tren, sa inchizi usa si sa astepti statia urmatoare. De asemenea e nevoie de rabdare de fier, insa spre deosebire de castigator macar o data la 5 minute se schimba locul spre care te uiti.
La aceasta scurta lista imi permit sa adaug meseria de ... contabil simplu :)! Opt ore, cu mai multe dosare in fata, "lingand hartii" si copiind niste valori in calculator. Practic ca si contabil simplu (am zis SIMPLU pentru carcotasi :P) stai la birou, opt ore, intr-un spatiu restrans (asemanator conducatorului de metrou) si vezi aceeasi priveliste in fiecare zi (asemanator paletistului). In plus folosesti inventia care a revolutionat lumea moderna, calculatorului, la o valoare de 5-10% din potentialul lui, pentru a tine evidenta unor hartii de pe urma carora seful sau clientul tau trebuie sa plateasca impozite. Hmmm ... oare e momentul sa regandim putin topul? :P

Al doilea lucru pe care mi l-am amintit au fost trei povesti despre marketing care pot fi sau nu adevarate insa sunt cel putin amuzante:
1. BRD la un moment dat a lansat un nou tip de agentii, ceva care se dorea foarte rapid si care aratau intr-un fel sau altul cu un chiosch aranjat. Cinci-Sase angajati, intr-un spatiu restrans, pentru operatiuni rapide. Presa a vuit de faptul ca aceste locatii au un vad comercial extraordinar (cred ca existase anterior o banca de la care a pornit conceptul) insa lansarea lor a necesitat putina atentie pentru ca un nume ca BRD Chiosc ar fi sunat cel putin ciudat. (BeRe De Chiosc)
2. Am vazut mai nou ca a aparut si in Brasov laptele Cedra. Producatorul lui este din zona Clujului iar cand economia era in crestere cei de acolo s-au hotarat ca e momentul sa-si diversifice gama de produse asa ca au lansat o gama de iaurturi. Iar de aici ar fi fost doar un pas pana la iaurt cu fructe. Cum s-ar fi numit? Cedra cu fructe! (CE DRAcu fructe)
3. In Covasna oamenii sunt foarte mandrii de apartenenta la acest loc si arata asta prin numele firmelor pe care le pun. (Apropo de lapte, cel mai mare producator din zona se numeste Covalact) Ei bine, la un moment dat cativa antreprenori s-au hotarat sa produca gin.
Fiecare dintre noi care a incercat vreodata sa puna un nume unei echipe, unui proiect, etc. stie cam cat de greu e sa gasesti ceva care sa se potriveasca. Pentru producatorii ginului nu a fost greu deloc. Unde producem? In Covasna! Ce producem? Gin! Cum sa se numeasca? Covagin, evident! :)

Cateodata conteaza si drumul, nu doar rezultatul

Acum sase luni, din senin, masina mea s-a oprit si nu a mai vrut sa porneasca. Eram pe straduta de langa Aula, cate o banda pe sensul de mers insa nu am avut prezenta de spirit sa folosesc inertia pentru a nu bloca traficul. Am coborat suparat, trantind usa si gandindu-ma "De ce mi se intampla toate mie?". Stres de nivel maxim, am incercat sa vad daca pot sa o rezolv (blocand intre timp traficul). L-am sunat pe tata si m-am certat cu el la telefon pentru problema asta. Bineinteles ca asta nu a rezolvat nimic! Am tras masina pe marginea drumului si am asteptat doua zile sa vina mecanicul sa o tracteze. Si s-a rezolvat intr-adevar problema. Dar am devenit un pic mai ursuz, cu gandul ca tot ce e rau vine spre mine si ca nimic bun nu se mai poate intampla. Doamne, cat de tare greseam! :) De ce? Pentru ca aceasta problema a adus poate ceva nesperat. Vazand ca nu se mai poate cu Daciile, ai mei au hotarat sa-mi dea Cielo (masina la care visam de 5 ani asa).
Acum trei zile, din senin, masina mea s-a oprit si nu a mai vrut sa porneasca. Am coborat relaxat, am pus benzina si nimic ... dar asta nu m-a facut sa-mi pierd speranta. L-am sunat pe tata si i-am povestit amuzat situatia. L-a busit si pe el rasul, a venit si am dus masina la service si problema s-a rezolvat (cu ceva mai mult efort din partea mea decat era cazul insa s-a rezolvat). Nimic bun nu mi se poate intampla? Departe de gandul meu! :)
Care e diferenta intre cele doua situatii? Starea de spirit si atitudinea!
Daca esti ursuz, ursuz iti va raspunde si mediul!
Daca vrei sa nu ai probleme, pur si simplu nu vei fi pregatit pentru inevitabil!
Nu trebuie doar sa zambesti, trebuie sa-ti faca placere sa zambesti!
Nu trebuie doar sa fi "problem solver", ci trebuie sa ai si capacitatea de a anticipa problemele. Nu poti intotdeauna sa anticipezi amplitudinea reala insa a fi pregatit inseamna mult mai mult decat a infrunta ceva nou.

Banii vin si se duc, masinile se strica si se repara, job-urile te ridica sau te doboara. Cand o usa se inchide in fata ta sigur se deschide una in lateral. Experienta se dobandeste cu rabdare si munca iar atitudinea se creeaza din interior influentata de exterior. Un singur lucru nu are mai multe dimensiuni, un singur lucru nu poate fi reparat, un singur lucru se "pierde" permanent: TIMPUL. Un singur lucru e sigur: depinde de mine, de tine, de noi, de fiecare in parte cum facem timpul sa se "piarda". Motivul?

Motivul e unul simplu:

"It's all about attitude!"

Solutia e una si mai simpla:

ACT LIKE YOU OWN THE F@*!%G PLACE!

Se intampla in Romania

Criza loveste sectorul auto, Dacia trimite muncitorii in somaj tehnic cu plata 100%, Guvernul SUA acorda General Motors si Chrysler ajutoare de miliarde de dolari, Dacia-Renault cere ajutor statului roman. Suna cunoscut? Pe fiecare tub de televizor, pe fiecare banda radio si pe fiecare hartie ce se intituleaza ziar aceste subiecte sunt omniprezente. In timp ce le vedem, le auzim sau le citim noi ne continuam cursul zilei, interesati insa nu neaparat afectati. Ei bine, azi am avut ocazia sa experimentez ce inseamna "criza" in piata auto.
Povestea noastra incepe in ziua lui Dumnezeu, 01 aprilie 2009, la ora 14:10 cand ma indreptam constincios spre benzianria Rompetrol (sustin companiile nationale ca sa treaca de criza :) ) intrucat acul indicatorului de benzina arata un rezervor aproape gol. Stateam la semaforul dinainte de Selgros, iar cand rosul s-a facut verde am demarat agale, ardeleneste chiar, spre "obiectivul meu" care se vedea cam la 200 de metrii. Procesul nu a fost foarte complicat, ambreaj, viteza intai, acceleratie ... viteza a doua ... viteza a tre ... dar ce se intampla? Simteam masina cu pierde din avant, asa ca am schimbat rapid a treia si am inceput sa accelerez ... si culmea ... in loc sa mearga mai repede viteza scadea tot mai mult, pana cand am vazut "Pomul de Craciun" de pe bord format din beculetele care imi indica diverse lucruri. Intr-un moment de maxima inspiratie directionez masina spre drepta drumului (unde spre norocul meu era o fasie de drum/parcare goala) folosind doar putina intertie pe care o mai aveam. Ma opresc intr-un final, decuplez contactul si astept putin ... dupa care incerc din nou ... invart cheia putin , se aprinde "Pomul de Craciun", se aude pompa de benzina cum se armeaza, piuitul care ma avertizeaza sa-mi pun centura ... rotesc cheia de tot, motorul incepe sa se invarta ... insa nu vrea sa porneasca ... Privesc spre indicatorul de benzina si ma gandesc cu jale "Dupa 6 ani de condus ... era momentul pentru pana prostului!". Resemnat scot cheia din contact si ma gandesc sa imping singur masina spre pompa de benzina, dar gandul imi trece repede ... 1 tona la deal, dusa de un singur magar nu parea o idee prea buna. Inchid masina si ma indrept spre Viva unde speram sa gasesc vreo doi trei baieti vanjosi care sa ma ajute sa aduc masina in benzinarie. Pe drum insa cumva tangential cu gandurile mele imi trece prin minte ca s-ar putea sa fie mai mult decat lipsa de benzina si ca i-as pune pe oamenii la treaba degeaba. Asta e momentul in care trec de usile automate si ma indrept spre casa unde le explic oamenilor situatie (era un tip inalt dar foarte slab si o doamna de varsta mijlocie) si ii rog sa ma ajute sa ajung cumva cu benzina la masina si nu invers. Fara sa clipeasca tipul scoate din cosul de gunoi (da, stiu, suna murdar) o sticla de Fanta de 2,5 cu care ne indreptam spre pompa de benzina. Umple sticla cu ceva ce semana mai mult a vin alb de casa, platesc (cu ocazia asta am invatat ca in cadrul companiilor multinationale de racoritoare 2,5 = 2,33 L de fapt :P) si plec inapoi la masina. Ajuns acolo deschid rezervorul si intr-o imagine care simbolizeaza criza (benzina din sticla de Fanta) torn repede lichidul magic. Arunc ordonat bidonul la cosul de gunoi, ma urc in masina ... si ... si ... aceelasi zgomot. In momentul ala inginerul din mine a zis "Stai ca nu e asa ... trebuie sa incerci de mai multe ori pana ajunge benzina!" Si incerc ... o data, de doua ori, de trei ori ... Ei bine asta e momentul ce-mi spune ca am o problema. Evident, ca orice barbat aflat in pana pe marginea drumului, deschid capota si incep sa ma uit grav pe acolo, de parca stiam ce fac. Mecanicul din mine a iesit la iveala ... dar degeaba. Iar dupa trei minute de studiat motorul murdar concluzionez ca e momentul sa "sun un prieten". Scot telefonul si-l apelez pe tata. Ii explic problema, iar acum devin constient ca e timpul pentru un curs fulger de mecanica a motoarelor prin telefon. Analizam noi, in sistemul mutului cu surdul problema, constatam ca nu se poate rezolva asa si e timpul pentru profesionisti. Cine sunt ei?
1. Mecanicul meu la care merg de obicei: il sun, si-mi spune ... "Daaa, dar eu nu pot sa vin pana acolo sa te tractez, suna la o firma specializata si adu-o aici!". OK! Primul meu gand "ce tare ... sa-ti permiti sa refuzi clienti ... cred ca ii merge foarte bine"
2. Mecanicul familiei - asta nu inseamna decat ca-l sun din nou pe tata, care impreuna cu un coleg, vine la locul faptei.
Dupa ce fac si ei exact ce am facut si eu :P, legam masina de Logan-ul cu care venisera si ne apucam sa o tractam pana la primul service (ne aflam foarte aproape de IATSA, despre care stiam ca sunt specializati pe CIELO). Ajungem intr-un final acolo, intru unde scria "Receptie" si dau de "Casierie". WOW! Explic faptul ca am nevoie de service si mi se spune "Mdea, acolo in spate ... unde scrie KIA!"
Bun, acum stiu unde trebuie sa ajung, merg fericit acolo, la singurul om care era in zona si-i spun "Am si eu un CIELO care nu porneste ..." si nu apuc sa termin fraza ca el, cu un accent de la prima oprire dupa granita de vest, imi raspunde "Cam nasol!!!!". :)) Foarte destept ...
Pana la urma imi face receptia iar unul dintre sefii care aparuse intre timp acolo ne spune sa ducem masina in spate. Ahhaa ... da ... mi se pare o idee buna ... doar ca ... parca era o problema ... :-? ... A DAAA! Nu porneste! Bine ... sa impingem atunci ... dar nu inainte de un test super sofisticat in fata service-ului. Vine omul cu o cheie hexagonala, deschide capota si bate intr-o piesa metalica cu doua atingeri ritmice ... dupa care spune "Da-i!!". Nu o sa ghiciti niciodata ce s-a intamplat ... DA! Asa e! Nu a pornit!!! Asa ca ne-am apucat sa impingem masina in spatele service-ului, era ora 15:35. Ni se spune sa asteptam putin ca baietii termina imediat cu un Kia Sorento dupa care se ocupa de noi. Bineee ... si stam ... si stam ... se face 16:00 si nimic. Intre timp, undeva in drepta noastra, prin geamul unei camere a showroom-ului vedem cam 10 muncitori care isi luau pranzul, ok dreptul lor, dupa care fumeaza o tigara, ok merge dupa masa, dupa care se apuca sa joace carti, ok ... ce pana mea???. Intr-un final apare un baiat, care se urca in masina, invarte cheia iar dupa doua sunete de la motor zice ... AAAA, e distributia!!! MAMAA!!! Ce tare ... abia a vazut masina si stie care e problema! Demiurg!! Impingem iar masina in service, deschide caseta de distribuie ... si ... si ... suspans maxim ... NU ERA ASTA PROBLEMA!!! :P Nu-i bai ... masina coreana ganita bine, aduce un tester, il conecteaza si spune "Asta nu-mi arata nimic!" si pleaca. "Asta nu-mi arata nimic??????" adica nu arata nici o problema sau nici macar nu merge? Se apuca mai desface doua, trei suruburi, mai testeaza doua trei lucruri si zice "Aici e problema" si arata spre o piesa de langa motor. SUPER! Acum stim! Schimb-o, platim si plecam! UHUUU!! Ce simplu suna nu? Bineinteles ca nu e asa ... pentru ca nu aveau piesa pe stoc ~X-(. Dar nu cred ca au vreodata pe stoc ceea ce ai tu nevoie ... insa asta e cu totul alta poveste.
Cam asa arata industria auto si sectorul de sustinere a industirei auto la noi in tara. Dar nu cred ca e din cauza crizei ... cred doar ca e de la ei!

Start small and dream big?

Or start directly big?
De mult timp in coace simt ca dintotdeauna mi-am spus "dream big". Din pacate, nimic nu e mai neadevarat! Am fost si poate inca mai sunt mediocru, iar lumea "adultilor" a inceput pentru mine asa.
2004, anul in care pe lista de admitere la Facultatea de Stiinte Economice apaream al 3-lea, anul in care incepea noul capitol, iar ego-ul meu crestea din ce in ce mai mult (ce conta ca la ASE eram al 164-lea, cu mult sub linia care delimita locurile bugetate de cele nebugetate ... aici eram al 3-lea din facultate). Si am contiunat asa, cap de lista la facultate, insa mediocru dupa perceptia mea de acum. Am contiunat trei ani, pana cand prin ochii mijiti am descoperit o noua lume, provocatoare si prietenoasa in aceelasi timp. M-am simitit ca acasa iar asta mi-o demonstreaza fiecare seara traita pana tarziu acolo si multe dintre lucrurile care ma inconjoara acum. Insa a venit momentul sa "plec" si am facut asta poate cu mai mult tam-tam decat era cazul, dar am facut-o. Am deschis usa si am intrat in lumea reala, cu o perceptie deformata insa. Credeam ca oamenii isi doresc intotdeauna sa fie mai buni decat momentul actual si desi stiam ca exista probleme eu aveam o rezolvare pentru toate. Dar m-am inselat, poate nu amarnic insa m-am inselat. Iar acum lumea reala parca se lupta, din ce in ce mai mult, in fiecare zi ca sa-mi demonstreze asta. Credeam ca lucrurile se rezolva prin dialog insa nu am luat in considerare caracterul uman, credeam ca pot sa fac diferenta oriunde m-as afla insa nu am luat in considerare indiferenta, credeam ca adultii sunt altfel dar nu am luat in considerare fuga de responsabilitate. "Credeam ... dar nu am luat in considerare ..." sunt poate cuvintele care caracterizeaza cel mai bine cum ma simt eu aici, unde sunt. Lupta reala e mai dura, manusile cad, iar fiecare "pumn" il simiti adanc in stomac. Si nu doar prin ce ti se intampla tie, ci si prin lucrurile pe care le faci. Poti sa privesti in ochi un om care a gresit si sa-i spui "pedeapsa ta e asta"? Pare simplu, nu? Dar ce faci atunci cand "pedeapsa" pare si din punctul tau de vedere prea mare, insa amplitudinea ei nu tine de tine? Ce faci cand consecintele "pedepsei" merg mai departe de sfera "la birou" si afecteaza momentul "acasa"? Ii sti consecintele prea dure, numai daca stai sa te gandesti la ele, si sti ca omul din fata ta o sa le traiasca "pe viu". Atunci ce faci? Cum treci peste asta? De multe ori mi s-a spus ca un lider/manager de succes are puterea sa-si sustina deciziile, insa cum se intampla de obicei practica e mult, mult mai grea decat teoria. Pentru ca acum e pe bune, nu mai e o simulare unde poti sa o iei de la capat sau un joc de strategie unde o decizie proasta poate fi anulata cu un simplu LOAD GAME. Pui la pamant un om care nu intelege in totalitate de ce i se intampla asta. Iar atunci el invata sau se simte doar nedreptatit? Iar asta ma intoarce la intrebarea de la care a pornit in capul meu tot post-ul asta:"Incepi de jos, urci treptat iar imaginea ta de amsamblu se contureaza mai bine in mintea ta sau incepi mai sus iar experienta ulterioara iti va da si imaginea totala?"

Covorul magic

In ultimele patru zile mi s-a tras de doua ori de sub picioare covorul magic, a fost scuturat bine, mi s-a aratat ca el exista dar mi s-a demonstrat ca zborul nu e asa de lin precum mi-l inchipuiam. Am fost scos brutal din zona mea de confort si nu mi-a placut ... initial. Pana cand am inteles ... nu e cazul sa ma supar pentru ca trebuie sa fiu mai bun, ci e momentul sa actionez pentru a deveni asa. Ajunsesem la un nivel de suficienta de sine care ma facea sa nu merg mai departe, sa nu mai risc nimic ... pentru ca eram foarte bun ... sau cel putin asa credeam. "The heaviness of being successful was replaced by the lightness of being a beginner again!" (Steve Jobs) E greu sa intelegi ca mai ai mult de crescut, dar e un sentiment excelent sa-ti doresti asta.

The choice of life

Am auzit de multe ori, poate de prea multe ori, "Life is about the choices you make!" iar momentul curent ma face sa ma intreb ce face o alegere, si implicit o decizie, sa fie buna sau gresita? Viata nu pare un examen grila la care sa iei ori punctajul maxim ori deloc, insa o linie fina trebuie sa existe intre plus si minus. Ce trage aceasta line in cazul deciziilor? Starea ta de spirit dupa ce ai luat o decizie? Si daca ai luat o decizie despre care sti ca e buna insa te simti ca ultimul om? (pana la urma si sa concediezi un om e o decizie buna in anumite contexte economice, insa pentru orice manager e daramanta). Poate e ... capacitatea de a trece peste astfel de stari! Dar daca nu poti sa treci sau treci foarte greu? E ... felul in care ceilalti se simt in legatura cu decizia ta? Dar daca ea ii dezamageste chiar daca tu ai luat-o fara sa-ti incalci integritatea si principiile? E viitorul? Viitorul e ca economia: nu sti niciodata cu adevarat ce pierzi sau castigi pana nu incerci. Cat timp ai un obiectiv clar pentru viitorul tau orice decizie pe care o iei, cu el in minte, nu poate decat sa-ti usureze drumul sau in cea mai rea situatie sa-ti mentina nivelul de greutate. Sau poate ca toate aceste premise combinate sunt raspunsul. Oricum un lucru e sigur, timpul a trecut, iar eu am ales.
In jurul meu sunt cativa oameni pe care nu vreau sa-i dezamagesc, insa de data asta alegerea mea o faca asta cu cel putin unu. Sper insa ca o data o sa inteleaga punctul meu de vedere si situatia in care am actionat. Ciudat e ca argumentul lui ca sa DA e poate cea mai importanta arma a mea ca sa NU.
Nu, nu am uitat obiectivul dar asta e calea pe care am ales-o eu. Pentru ca "un nebun ar muri eroic in slujba unei cauze, un intelept ar lucra toata viata pentru ea!"

A patra poza

Se pare ca am fost provocat ... :)
Ieri, deschid mess-ul si vad mesajul: "Pustiule ai treaba ... http://tudesprecetaci.blogspot.com"
Intitial m-am gandit ca e o provocare la scris ... in tastaturi sa ne batem, blogurile sa ni le actualizam, postarile sa ne fie sageti ... dar nu, era o provocare mai mare decat atat. Iata ce am gasit scris acolo:

1. Go to the 4th folder in your computer where you store your pictures.
2. Pick the 4th picture in that folder.
3. Explain the picture.
4. Tag 4 people to do the same!

Iar azi dimineata m-am gandit ... de ce nu? Si exact asta am facut, al 4-lea dosar (tensiunea crestea), a 4-a poza (imi doream deja sa fie ceva care sa redefineasca lumea) si ... suspans maxim ... poza era:



O usoara urma de dezamagire pe fata mea! Ce semnificatie profunda are aceasta poza pentru mine? Nici una! :) Ma intorceam de la un examen si eram in fata cladirii ASE de la Moxa iar acolo, personajul din imagine imi aruncase o privire destul de draguta pe care am vrut sa o impart, insa in poza a iesit mai mult malefic decat dragut asa ca am uitat de ea si de el ... acolo in al 4-lea dosar.

Culmea e ca desi nu ma omor dupa animale de casa, aici, momentan sunt doua poze cu astfel de indivizi. Poate are asta o semnificatie ... insa momentan nu pot si nici nu ma straduiesc sa o vad.
Pasul numarul 4, poate voi o sa reusiti sa ne aratati ceva mai interesant de atat: Danut, Dorin, Red&Blue, Iunia.

P.S. Cand am vazut prima data poza, fiind un pic dezamagit, primul meu gand a fost sa o schimb. Sa iau poza 5 sau poza 119, oricum nimeni nu ar fi stiut, dar am preferat sa nu, play by the rules mi-am zis ... si totusi ... exista insa cel putin doua strategii prin care sa poti "fenta" aceste reguli ca sa pui o poza care inseamna ceva pentru tine and still play by the rules :P, una mai subtila si una care se bazeaza pe principiul "if something does not work! get a bigger hammer!" ... care sunt ele? Find out yourself ... eu prefer sa ramana "CLASSIFIED"!

Povesti din tren

Vineri, 23.01.2009, sfarsitul unei saptamani care a inceput pentru mine cu trei directii, din care insa una s-a pierdut miercuri. Din nou Bucuresti, Gara de Nord, de data asta insa un alt tren. Am crescut! Sunt in Intrecity-ul cu numarul 531. Taraba mea, era mult prea inghesuita asa ca stau in vagonul restaurant, singur intr-un separeu. Intercity-ul de azi imi pare ca un job la o multinationala, iti da siguranta si un confort mai mare, insa isi pierde din personalitate, din povesti. Nimic notabil, nou sau care macar sa te puna pe ganduri. Un singur lucru, trivial insa, care doar m-a amuzat: la barul din vagon, pe laptopul asezat cu fata spre clienti, “chelnerul” avea o “animatoare”. O domnisoara care statea sprijinita pe bara de lucru din Windows, imbracata sumar si pe masura ce trecea timpul parca cineva ii stergea cu guma hainele. Nu erau doar o serie de imagini, parea un filmulet care-l captase cu totul pe omul nostru. Revenind insa la multinationale ... atunci cand observi ceva pentru prima data parca toate lucrurile din jurul tau incep sa-ti sustina teoria. Intercity-ul este intradevar o multinationala: openspace, nu mai sunt compartimente despre care poti sa zici "al meu" sunt doar scaune asezate in intreg spatiul vagonului, doua cate doua, fata in fata despartite de o masuta, bariera dintre tine si "colegul" tau care nu trebuie sa stie ce faci. In plus fata de openspace, pe fiecare masuta exista invariabil un laptop. Aproape impersonal, parca te pierzi pe tine si nu mai sti unde esti. Dintr-o data devi vagonul 8 locul 15. Atat, nimic mai mult! Si din pacate am mai simtit depersonalizarea asta in Bucuresti: pe strada, la metrou, in gara, aproape oriunde. Dupa cum am mai spus ... Bucurestiul te face sa intelegi despre tine lucruri pe care nu vrei sa le sti! Concluzia zilei? In Brasov ma simt Catalin Vacar, in Bucuresti DEOCAMDATA ma simt doar 07235366…

Cushioning effect

In vanzari exista o tehnica pentru tratarea obiectiilor denumita: "Cushioning". Ea se refera la amortizarea efectului pe care il are obiectia lansata asupra ta sau asupra produselor/serviciilor tale, prin diverse metode, iar apoi tratarea obiectiei la acel nivel de perceptie. Pe scurt, ea face dintr-o problema mare una ceva mai mica si abordabila. In general, majoritatea training-urilor de vanzari pentru incepatori isi deschid "pledoaria" cu o abordare de genul: "Vanzari facem pe tot parcusul zilei, nu numai intr-o intalnire de vanzari!" iar astazi, culmea experientei, am observat ca aceasta fraza are foarte mult adevar in ea. Desi chiar si aplicarea intr-o discutie a amortizarilor de acest gen este valabila in majoritatea cazurilor, in practica, in relatiile dintre oameni ea are un echivalent mult mai important si anume: starea de spirit! Concret, pe parcusul acestei saptamani, am avut parte de cel putin doua experiente in care am fost pus in fata "tunului", avand insa doua stari de spirit diferite. Prima data era demoralizat, nu daramat de tot, eram cumva pe linia de plutire. In momentul in care discutia a inceput si m-am vazut in fata "tunului" am reusit sa absorb forta cu care am fost "lovit" insa ulterior, dupa ce am plecat de la "fata locului" mi-am simitit inima stransa si am simtit chiar ca lumea mea interioara se darama. Coborasem sub linia de plutire! A doua oara, azi, aveam o stare de spirit buna, am zambit destul de mult toata ziua, iar toata forta "tunului" a fost absorbita de zambet. Nici dupa ce am plecat nu mi s-a strans inima, nici nu mi s-a daramat lumea interioara! Cred ca ":)" m-a salvat! Si imi place ideea de a nu mi se darama lumea dupa o singura discutie ...

Smile like you own the _____ place!

Worry time

Citeam azi pe un site pe care am ajuns intamplator (ca dovada nici nu mai stiu ce site era) ca in programul fiecaruia dintre noi, in fiecare zi, ar trebui sa existe "Worry time". De ce? Pentru ca oamenii care au in fiecare zi Worry time sunt cu 35% mai eficienti decat ceilalti. Prima data mi s-a parut amuzant conceptul de a avea in fiecare zi "Timp pentru griji" insa ideea din spatele "Worry time" nu este nici pe departe aceea de a-ti pune in agenda timp pentru a te ingrijora ci mai degraba timp pentru a gasi solutii. Nu e timp pentru a plange in legatura cu drobul de sare, e timp acordat fiecarei probleme in parte astfel incat la finalul "sesiunii" sa ai solutia pentru ea. Pare greu sa faci asta zilnic si parca din cand in cand preferi sa nu te mai gandesti la probleme, sa uiti de ele si sa-ti vezi de ceea ce trebuie sa faci. Insa la un moment dat toate problemele devin urgente si importante si atunci ... atunci o sa-ti doresti sa fi stat macar zece minute sa gasesti o rezolvare cand timpul nu te presa. Este exact ca la o masina: observi o problema mica, care aparent nu face nimic rau, de exemplu roata este un pic desumflata. Si ce daca? Poti sa mergi cu ea asa pentru ca nu se simte. Asa e! Dar pentru ca e desumflata, echilibrul masinii este afectat, partea aceea de directie are parte de o uzura mai mare ... si IATA, dupa ceva timp in loc sa trebuiasca doar sa umflii roata, va trebui sa-ti repari directia. Iar daca nu te ocupi acum de aceasta treaba, lucrurile vor degenera si mai mult.
In timp ce scriam exemplul cu masina in mintea mea a aparut o alta legatura si un alt loc in care se aplica aceasta escaladare a unor lucruri mici. In relatiile interumane (cum ar fi spus Claudiu). Pentru ca orice lucru mic, care ramane nespus se va combina cu urmatorul si cu urmatorul si tot asa ... pana cand din ceva aparent nesemnificativ devine o problema mare. Te-ai intrebat vreodata cum ar fi fost daca ai fi spus un anume lucru la momentul potrivit? Sau daca nu ai fi asteptat sa treaca nu stiu cat timp pana sa iti faci curaj sa-l exprimi? Poate acum lucrurile era cu totul altfel. Think about it ... all the things left unsaid create future silence. Asta pentru ca o sa incerci sa nu le spui, dar parca atunci iti vine mai mult sa le exprimi. Si toata atentia ti se va concentra pe a inabusi in loc de a crea.
STOP, then THINK and in the end SAY IT! This can only create happiness in your world!

O zi ca oricare alta

Azi,19.01.2009, luni, ziua in care orasele incep din nou sa fie pline de "probleme la birou", task-uri, deadline-uri si alte notiuni de afaceri. O zi ca oricare alta ... sau poate ca nu. Pana la urma si Ziua Z, 06.06.1948 era o zi de duminica, simpla, ca oricare alta daca nu stiai ce se intampla. Si a fost o zi ca oricare alta, ce a schimbat lumea.
Similar, acum o saptamana ma trezeam luni 12.01.2009 la ora 11:00 fara a avea in minte un obiectiv. Era o saptamana in care, aparent, nu aveam nimic de facut si asta m-a frustrat enorm. Pana la punctul in care simteam ca lumea mea interioara se prabuseste. In jurul meu parca toata lumea era ocupata cu ceva, doar eu eram inutil. Dar asta era doar senzatia mea, pentru ca azi am descoperit ca aveam ce face, chiar daca nu erau lucruri care sa ma solicite la maxim sau sa ma tina in priza mult timp, macar era ceva de facut. Cu asta am inceput eu saptamana asta. Si nu numai, pe langa tot ce aveam de facut, am mai adaugat eu ceva. Din punctul meu de vedere azi incep o saptamana cu trei perspective mari. Trei directii in care vreau sa merg, trei directii in care o sa merg. Iar toate astea sustinute de o baza importanta, atitudinea. Pentru ca daca te simti inutil, vei fi inutil; daca te simti daramat, vei fi daramat; daca te simti frustrat, vei fi frustrat; iar toate acestea se vor transmite in jurul tau. Cine vrea sa aiba de a face cu un om ursuz si frustrat? DAR POATE SI MAI IMPORTANT: CINE VREA SA FIE UN OM URSUZ SI FRUSTRAT? E o alegere pe care stiu sigur ca pot sa o fac, o alegere de atitudine. Timpul va trece mai repede, oportunitatile vor fi mai dese si mai clare pentru mine.
Radu.Com(sa) la un moment dat spunea: "If opportunity doesn't knock build a door!" Exact asta intentionez eu sa fac acum. Ideea de usa o am, asa ca am plecat sa-mi gasesc materialele ...

"It's a new dawn, it's a new day, it's a new life ... for me!"

The war of our life

Acum ceva ani ... mai exact 6 ... pe vremea cand inca faceam cursul de actorie la Scoala Populara de Arte, asteptam intr-o sala micuta alturi de mai multi colegi sa inceapa repetitia. In mijlocul nostru era un casetofon cu CD-Player mare, care arata cu o minge de rugby. Cand intrase, una dintre colege adusese cu ea un CD de care era foarte mandra, tocmai il adusese mama ei din State. Pentru ea acea formatie era totul ... pentru mine, atunci, erau niste necunoscuti. A deschis carcasa, a pus CD-ul in locul celui care canta deja si dupa ce a apasat play a intrat intr-o stare parca de transa. Numai cand am ascutat melodia mai bine am inteles de ce. Mesajul era brutal si subtil in aceelasi timp. Am aruncat repede o privire la carcasa incercand sa inteleg cum se numeste melodia. Am vazut si de atunci nu poate sa nu ma treaca un fior de fiecare data cand o ascult (desi au mai avut si alte albume si alte melodii excelente nici una nu m-a impresionat atat de mult). Pe carcasa impecabila a CD-ului scria Coldplay - A rush of blood to the head. Si nu m-a captivat cat de bine suna melodia, m-au captivat doua versuri"He said Oh I'm going to buy a gun and start a war/If you can tell me something worth fighting for!". Si pana la urma, in viata la asta se reduc multe dintre lucuri ... merita sa lupti pentru ele? Daca da, fa rost de arma potrivita si mergi in directia pe care ti-o doresti!

EU UNUL AM GASIT DOUA LUCRURI PENTRU CARE MERITA SA-MI CUMPAR O ARMA! TU?

Trenul si "vagabondul"

Aceeasi mirifica gara din Ploiesti ... peisaj semi-dezolant, langa vagonul in care ma aflam, "tipul" din imagine. Se zbatea sa urce una din sinele de cale ferata. Fiind doar un pic mai mare decat ele s-a straduit destul de mult, dar nu s-a lasat pana nu a luat pozitia sezand pe una dintre ele. Dupa care a inceput sa cerceteze imprejurimile ... acolo alti "tovarasi" de-ai lui, mai mari, cu ceva mai multa experienta se tachinau. El statea singur si cuminte pe sina lui pana si-a dat seama ca vrea mai multa atentie. A alunecat incet de pe ea si intr-o pozitie asemanatoare cu cainii de vanatoare din desenele animate a inceput sa latre catre vagonul de tren. Cu totii am inceput sa zambim vazand cum isi face el dreptate. Dar nu s-a oprit aici ... vazand ca trenul nu ia nici o atitudine, a luat el ... s-a catarat peste sinele care aproape il depaseau in inaltine si a inceput sa latre tot mai hotarat. HEI! Era gara lui ... si bucata aia mare de metal ii lua din spatiu. La prima vedere ai spune ca e PREA MIC PENTRU LUMEA ASTA .... DAR EL NU STIA ASTA!

Asa cum suntem construiti

Stau pe culoarul acceleratului nr. 1621 care merge din Bucuresti in Timisoara. Trenul este plin pana la refuz insa nu de asta imi privesc locul de pe bilet prin geamul compartimentului. Inainte de Ploiesti, m-am ridicat datorita unor nevoi umane, iar cand m-am intors scaunul meu era un mic butic ambulant. Prima reactie a fost: Wow, Mos Craciun vine si in tren? Dar nu, nu era Mosul! Era totusi un barbat cu tolba (insa nu cu parul carunt, barba sau sanie cu reni) care iti "daruia" cadourile nu pentru buna purtare, ci pentru bani. M-am amuzat putin de situatie iar intre timp "Mosul" si-a revendicat cadourile asa ca am putut sa ma intorc la, cum ar zice Mike, taraba. Taraba mea e locul cu numarul 93 din vagonul 9. In dreapta mea si in coltul diametral opus stau doua doamne de varsta mijlocie care cand am intrat discutau aglomeratia din Bucuresti si criza gazelor rusesti. Par de treaba! Genul de bunici ce isi duc nepotelul la gradinita in fiecare dimineata avand grija sa-i explice de ce nu e frumos sa stea cu picioarele pe scaunul autobuzului ca sa vada pe geam.
Inapoi in taraba, in stanga sta un domn in costum, atipic pentru peisajul trenului. Tine in mana un telefon mobil Motorola, color ce-i drept, dar destul de simplut. Pare framantat de drum! Pe el il vad ca un sef de departament intr-o companie medie cel mai probabil de stat. Nu stiu de ce, dar ceva din alura lui imi aduce aminte de Hodarnau si cred ca de asta stau putin inclinat spre partea dreapta. :) Cand a intrat in compartiment stateam pe locul lui de la geam si cu o voce semi-dezamagita m-a intrebat daca am loc acolo. Cand am raspuns: "Nu, am alaturi!" i-au lucit putin ochii: geamul si tot ce oferea acel loc era doar ale lui.
Ultimele doua locuri sunt ocupate de un cuplu, amandoi de 30 ani, ea insarcinata, el aparent ocupat. Ea rasfoieste Click-ul dezinteresata, el butoneaza de zor laptopul pe care scrie mare TOSHIBA. La un moment dat dupa incruntari in fata ecranului, el scoate telefonul si suna o colega care era si ea aparent gravida. Trece un timp de discutii, iar sotia isi aseaza urechea pe spatele telefonului si ascultand ce spune sotul ei, incearca sa-i ia telefonul din mana usor doar pentru a-i transmite interlocutoarei sa nu se enerveze, pentru ca face rau la copil. Oricum, cei doi sunt draguti si au si bocanci la fel (se asorteaza)!
Sase oameni intr-un spatiu de 3X2 care au in comun doar algoritmul de alocare al CFR si poate destinatia. Si totusi exista un sentiment de confort! Cine stie de unde ... Asa e natura umana, gaseste confortul oriunde sau daca nu il creaza cumva!

Din tren de pe mobil, indreptandu-ma spre un mic meci de joc cu focul, Piticul cu timp de analiza

The sexiness of what you do in life

Pe tine ce te face sa adormi la ora 2 noapte si sa te trezesti la 6 din nou, aproape fresh si cu zambetul pe buze? E intrebarea pe care mi-am adresat-o de foarte multe ori ... pana am gasit ceva ... iar acel CEVA pentru mine era si este inca SEXY! Si nu numai atat ... ma facea si pe mine sa ma simt sexy. Nu cred ca exista vreun om in lumea asta care sa nu-si doreasca ca ceea ce face el sa fie sexy, dar, atentie, avem notiuni diferite fata de ceea ce inseamna "the sexiness of what we do". Problema cea mai mare cu aceste perceptii diferite e ca poate pentru tine, intr-un anumit moment, un anumit job e sexy ... si te face sa te simti asa, insa pentru cei din jurul tau nu e. Ce te faci atunci? Fight or shut up!
Si mai am o intrebare: Ce iti da tie dreptul sa imi spui mie daca ceea ce fac eu este sau nu sexy?

Fraza zilei

"Daca cineva m-ar intreba ce as prefera sa am in organizatie- un lider puternic sau un manager eficient- as raspunde DA!" Restul articolului il gasiti pe Business-edu.ro

God on the road?!

Sunt, sau cel putin cred ca sunt printre putinii oameni pe care o campanie pentru purtarea centurii de siguranta i-a impresionat. Cred ca asta s-a intamplat si pentru ca in momentul in care campania se desfasura la televizor eu tocmai imi luasem carnetul de conducere. Clipul incepea cu imaginea unui dormitor si un pat mare in care dormea un barbat, filmat de sus. Somnul barbatului era foarte, foarte agititat. Cateva secunde mai tarziu se schimba perspectiva iar domitorul este filmat din fata patului unde putem vedea un scaun cu rotile iar in fundal un asistent medical care se duce, il ridica pe barbat din pat si-l aseaza in scaun, moment in care i se pot vedea picioarele zdrobite. Cu privirea fixa la camera de filmat barbatul asezat in scaun intinde mana spre stanga lui si isi conecteaza centura de siguranta. Mi-am adus aminte de aceasta campanie pentru ca pe un alt blog, azi am vazut o alta campanie similara, care mi-a dat aceeleasi sentimente si anume ACEST FILMULET.
"Stop trying to be GOD on the road ... The Real GOD will get mad and He will want to see you!"

Creati pentru a spune NU

Din cand in cand ti se propune ceva care la prima vedere pare atat de simplu si iti vine sa spui da imediat ... insa nu o faci, sau cel putin eu nu o fac ... de cele mai multe ori imi iau un pic de timp de gandire. Ce inseamna acest timp de gandire? De cele mai multe ori e timpul pentru a gasi "DE CE NU"-urile. Iar regula generala spune ca sunt cel putin 1.000 de motive aparent valide pentru a spune NU si aproape nici unul valabil pentru a spune DA.

Este exact ca in prezentarea unui produs: atunci cand ti se spune de ce ceea ce ai tu in fata este EXCELENT, EXTRAORDINAR sau CATE BENEFICII ITI ADUCE esti entuziasmat de aceste fapte insa pe masura ce trece timpul incepi sa cauti si sa vezi partile negative, iar daca ele nu exista aparent, le creezi tu. Solutia? Intotdeauna prezinta si un minus care insa poate fi coplesit de plusuri. Pentru ca mintea umana e construita in asa fel incat sa caute ce e rau prima data iar minusul pe care il prezinti tu anuleaza automat acest mecanism. Dar, daca sunt constient de aceast mod de operare al mintii noastre de ce nu actionez in asa fel incat el sa fie anulat? Din pacate momentam e o intrebare fara raspuns, pentru mine cel putin. Am doar o scuza pentru a actiona asa: I'm only human as the rest!

Cele mai mari probleme din lume sunt ... ALE MELE

Am avut mult timp sa ma gandesc zilele astea, da, mult. Pe drumuri, in timp ce ma uitam prin televizor ... aproape tot timpului in mintea mea era ceva ce se invartea. Si de cele mai multe ori erau lucrurile despre care am scris mai jos, erau lucruri care ma macinau si mi se parea ca cei din jurul meu nu inteleg care e situatia mea iar asta ma frustra. Pana cand mi-am dat seama ... nu ceilalti 6.7 miliarde de oameni sunt defecti ... EU sunt! Cel mai usor in lumea asta e sa fii ursuz, suparat, sa pari un pic neadaptat (asta cred ca e si un fel de moda acum) si sa astepti compasiunea celorlalti. Azi Claudiu mi-a adus aminte de ceea ce am invatat acum ceva timp: "Life is about choosing sides!" iar asta corelata atat de uzatul training FISH reduce totul la ceva atat de simplu: "Choose your attitude!". E greu sa zambesti atunci cand mintea ta e framantata de ceva, dar cateodata stare ta vine si din exterior spre interior. Smile and you'll own the place! Iar cand ai puterea sa zambesti intelegi cat de nesemnificative sunt cuvintele "PROBLEMELE MELE"! Am stat de vorba cu multi oameni, dar poate cea mai edificatiava discutie a fost cea cu mama, in care ea nu avea nici un fel de obiectiv insa mi-a raspuns la multe intrebari. Zilele trecute imi povestea despre baiatul (e un pic ciudat spus "baiatul" pentru ca are ca 38 de ani, insa in relatia cu mama sa, el este tot un baiat) unei prietene a bunicii mele. Acum 3 ani doctorii i-au gasit un nodul in partea inferioara a bratului, l-au operat si au crezut ca totul e bine ... insa saptamana trecut (3 ani mai tarziu) la sanius cu copilul lui i s-a facut dintr-o data rau, iar la spital medicii au realizat ca i-a revenit cancerul, de data aceasta pe creier.
La sfarsitul povestii in mintea mea s-a creat o comparatie: a avea cancer vs a nu avea un job ... care e mai mare?
In Bucuresti, in fiecare dimineata cand mergeam spre metrou, la iesirea de pe strada Masina de Paine in Stefan cel Mare statea un om al strazii iar langa el un caine de care am inteles cu timpul ca se atasase foarte mult. Zi de zi aceeasi poveste ... aceelasi om stand pe marginea de beton inghetata sau fierbinte din fata unei vitrine, uitandu-se pierdut prin oamenii care treceau pe langa el. Nu l-am vazut vreodata cu mana intinsa si niciodata nu mi-a cerut nimic, chiar daca treceam pe langa el zilnic. Nici chiar daca in momentul in care treceam pe langa el ma uitam inspre el.
Comparatie: a nu avea nimic in lumea asta vs a avea probleme cu masina pe care o conduci ... care e mai mare?
Azi mi-am facut un "self assement" si nu am gasit nici un motiv ADEVARAT care sa ma faca sa ma plang si totusi din cand in cand cu totii facem asta. Mie cele doua comparatii mi-au spus cat de mici sunt lucrurile de care ma lovesc din cand in cand, cat de neinsemnate sunt si cat de multa "pasiune" pun in ele. Nu promit ca de acum va fi altfel, e greu prin natura umana, insa o sa incerc de fiecare data sa fac un lucru ... sa vad daca ceea ce ma macina pe mine comparat cu ceva ADEVARAT chiar inseamna ceva.

Prea fraier pentru lumea asta ...

Cand doi oameni iti spun ca esti beat, te duci si te culci. Cand cei din jurul tau iti subliniaza voalat ca esti prea bun (in sensul de sufletist) pentru lumea asta incepi sa-ti pui intrebari. Exact asta fac eu acum! In fiecare zi mai apare un lucru care imi subliniaza aceasta stare. Iar azi, 09.01.2008, mi se pare ca abia incep sa deschid si eu ochii in aceasta lume. Cu 23 de ani intarziere. Dar ce-mi veni? Cum mi-am dat eu seama de asta? (e absolut uimitor cum face mintea umana conexiunile dar ... iata povestea:) Stateam in statie asteptand metroul si ma uitam in jurul meu. Cautam un zambet undeva, nu adresat mie, ci un zambet pe doua buze alaturate. Insa, trecand cu ochii pe la fiecare om in parte mi-a fost imposibil sa gasesc asa ceva. Fata care caracterizeaza Bucurestiul este :|. Apoi, in mod absolut uman m-am intrebat: DE CE? De ce nimeni nu zambeste aici? Iar raspunsul a venit dupa experienta a cinci luni de Bucuresti: pentru ca Bucrestiul este orasul care te invata lucruri despre tine pe care tu nu vrei sa le sti sau sa le constientizezi. Si conexiunea s-a facut automat ... a fost lucrul pe care l-am auzit cel mai des de cand sunt aici: "Esti prea moale/putin infipt/FRAIER pentru lumea asta ...". E greu sa accepti asa ceva, insa eu azi am facut-o! NU, nu vreau sa raman asa insa nici NU vreau sa ma schimb fundamental. Vreau sa fiu deasupra liniei cu "fraieri" ... primul deasupra ei ... ultimul "smecher" de pe lista.
De dimineata, Radu, mi-a spus: "Ba, nu stiu cum se face dar parca numai in curtea ta ploua ... tie ti-au furat masina, tu l-ai lovit pe ala pe langa Teatrul Dramatic, tu iti pierzi job-ul ...!" iar doua ore mai tarziu am gasit raspunsul: sunt prea fraier sa-mi pese mai mult de mine decat de ceilalti. Insa e momentul sa-mi protejez si eu curtea ... desi nu vreau sa ploua la altii. Dupa cum v-am spus, ultimul dintre "smecheri" - primul dintre "fraieri". Pentru prima data simt ca mi-am gasit locul ... sper sa nu ma insel.

Cu respect,

Catalin Vacar

Tie de ce iti este frica?

Azi, invatand la econometrie m-am tot impiedicat de termenul "factori de influenta" si nu stiu de ce acest termen mi-a adus de ceea ce influenteaza majoritatea deciziilor noaste: frica. Frica de nereusita, frica de a ramane pe loc, frica de a fi cu un pas mai jos. Nu, nu sunt niste frici enumerate la intamplare sunt lucurile de care imi este mie cel mai frica acum. Ma uit in jurul meu si toti par sa creasca, numai eu raman pe loc (si nu ma refer la crestere fizica, pentru ca la asta nu mai sper de mult). Aceasta frica este strans legata de ceea ce spuneam mai devreme, de acel "jump start" (chiar daca am plecat in cautarea lui ... cateva ore nu imi sunt de ajuns ca sa-l gasesc).
Sunt multumit insa de un lucru, nu am ramas pe loc in ultimul an, am tot crescut si sunt foarte fericit cu faptul ca standardele mele sunt ridicate mereu. Multumesc!

My dreams scare me right now, but that doesn't mean they are high enough. :)

Povestea de dupa fatada

"HELLO WORLD!" e primul rand care a aparut scris alb pe un fundal negru al monitorului in fata caruia ma aflam ca efect a ceea ce facusem eu cu cateva momente mai repede. E ceea ce mi-a spus mie, calculatorul acela vechi pe care am invatat Pascal. Atunci, in clasa a X-a, nu am realizat cat de mult inseamna aceste doua cuvinte atat de simple. Am inteles insa cativa ani mai tarziu, cand simteam ca lumea e proprietatea mea personala. Anul de gratie 2008, facultatea era terminata, pe diploma mea de licenta scria Obiectiv Indeplinit, ma indreptam spre Capitala cu visul oricarui student mediocru indeplinit (casa, masina si un super job). Atunci, pe 07.08.2008 la ora 8:00 cand am trecut pragul prima data ca parte a companiei aveam in minte ceea ce spuneam de fiecare data intr-un training "WALK IN LIKE YOU OWN THE F_____G PLACE!". Si exact asta am facut! Simteam ca "Cerul este limita!" e o viziune mica iar eu pot mai mult. Iar apoi, in drumul spre cer, o zi ... UNA SINGURA ... a facut ca aripile mele sa dispara intr-o cilipita. Am vazut cum usa mi se inchide in fata, iar eu stateam acolo sperand sa apara o cheie miraculoasa ... dar nu a aparut. Acum, trei luni mai tarziu, ma simt ca un motor cu bateria slaba. Am nevoie de un "jump start"! Ma gandesc, planific, actionez ... dar nimic nu pare a merge in directia mea. Ma simt ademenit din nou, in "capcana" in care am mai fost o data si tot ceea ce pot sa fac e sa aman putin cate putin prinderea mea. E o senzatie ciudata, insa parca sunt prizionierul pasiunii mele ... imi doresc sa fac ceea ce acum pare imposibil, ceea ce mi se spune ca acum nu poate fi facut ... insa, pentru mine, inca "Cerul e limita!" e o viziune mica.
Cat de mult pot sa insemne cateva cuvinte, fie ele si scrise pe o pagina ascunsa undeva ... daca am fi pe mess, acum mi s-ar schimba status-ul: "Gone to find my jump start! Fell free to join me!"