Asa cum suntem construiti

Stau pe culoarul acceleratului nr. 1621 care merge din Bucuresti in Timisoara. Trenul este plin pana la refuz insa nu de asta imi privesc locul de pe bilet prin geamul compartimentului. Inainte de Ploiesti, m-am ridicat datorita unor nevoi umane, iar cand m-am intors scaunul meu era un mic butic ambulant. Prima reactie a fost: Wow, Mos Craciun vine si in tren? Dar nu, nu era Mosul! Era totusi un barbat cu tolba (insa nu cu parul carunt, barba sau sanie cu reni) care iti "daruia" cadourile nu pentru buna purtare, ci pentru bani. M-am amuzat putin de situatie iar intre timp "Mosul" si-a revendicat cadourile asa ca am putut sa ma intorc la, cum ar zice Mike, taraba. Taraba mea e locul cu numarul 93 din vagonul 9. In dreapta mea si in coltul diametral opus stau doua doamne de varsta mijlocie care cand am intrat discutau aglomeratia din Bucuresti si criza gazelor rusesti. Par de treaba! Genul de bunici ce isi duc nepotelul la gradinita in fiecare dimineata avand grija sa-i explice de ce nu e frumos sa stea cu picioarele pe scaunul autobuzului ca sa vada pe geam.
Inapoi in taraba, in stanga sta un domn in costum, atipic pentru peisajul trenului. Tine in mana un telefon mobil Motorola, color ce-i drept, dar destul de simplut. Pare framantat de drum! Pe el il vad ca un sef de departament intr-o companie medie cel mai probabil de stat. Nu stiu de ce, dar ceva din alura lui imi aduce aminte de Hodarnau si cred ca de asta stau putin inclinat spre partea dreapta. :) Cand a intrat in compartiment stateam pe locul lui de la geam si cu o voce semi-dezamagita m-a intrebat daca am loc acolo. Cand am raspuns: "Nu, am alaturi!" i-au lucit putin ochii: geamul si tot ce oferea acel loc era doar ale lui.
Ultimele doua locuri sunt ocupate de un cuplu, amandoi de 30 ani, ea insarcinata, el aparent ocupat. Ea rasfoieste Click-ul dezinteresata, el butoneaza de zor laptopul pe care scrie mare TOSHIBA. La un moment dat dupa incruntari in fata ecranului, el scoate telefonul si suna o colega care era si ea aparent gravida. Trece un timp de discutii, iar sotia isi aseaza urechea pe spatele telefonului si ascultand ce spune sotul ei, incearca sa-i ia telefonul din mana usor doar pentru a-i transmite interlocutoarei sa nu se enerveze, pentru ca face rau la copil. Oricum, cei doi sunt draguti si au si bocanci la fel (se asorteaza)!
Sase oameni intr-un spatiu de 3X2 care au in comun doar algoritmul de alocare al CFR si poate destinatia. Si totusi exista un sentiment de confort! Cine stie de unde ... Asa e natura umana, gaseste confortul oriunde sau daca nu il creaza cumva!

Din tren de pe mobil, indreptandu-ma spre un mic meci de joc cu focul, Piticul cu timp de analiza