Cele mai mari probleme din lume sunt ... ALE MELE

Am avut mult timp sa ma gandesc zilele astea, da, mult. Pe drumuri, in timp ce ma uitam prin televizor ... aproape tot timpului in mintea mea era ceva ce se invartea. Si de cele mai multe ori erau lucrurile despre care am scris mai jos, erau lucruri care ma macinau si mi se parea ca cei din jurul meu nu inteleg care e situatia mea iar asta ma frustra. Pana cand mi-am dat seama ... nu ceilalti 6.7 miliarde de oameni sunt defecti ... EU sunt! Cel mai usor in lumea asta e sa fii ursuz, suparat, sa pari un pic neadaptat (asta cred ca e si un fel de moda acum) si sa astepti compasiunea celorlalti. Azi Claudiu mi-a adus aminte de ceea ce am invatat acum ceva timp: "Life is about choosing sides!" iar asta corelata atat de uzatul training FISH reduce totul la ceva atat de simplu: "Choose your attitude!". E greu sa zambesti atunci cand mintea ta e framantata de ceva, dar cateodata stare ta vine si din exterior spre interior. Smile and you'll own the place! Iar cand ai puterea sa zambesti intelegi cat de nesemnificative sunt cuvintele "PROBLEMELE MELE"! Am stat de vorba cu multi oameni, dar poate cea mai edificatiava discutie a fost cea cu mama, in care ea nu avea nici un fel de obiectiv insa mi-a raspuns la multe intrebari. Zilele trecute imi povestea despre baiatul (e un pic ciudat spus "baiatul" pentru ca are ca 38 de ani, insa in relatia cu mama sa, el este tot un baiat) unei prietene a bunicii mele. Acum 3 ani doctorii i-au gasit un nodul in partea inferioara a bratului, l-au operat si au crezut ca totul e bine ... insa saptamana trecut (3 ani mai tarziu) la sanius cu copilul lui i s-a facut dintr-o data rau, iar la spital medicii au realizat ca i-a revenit cancerul, de data aceasta pe creier.
La sfarsitul povestii in mintea mea s-a creat o comparatie: a avea cancer vs a nu avea un job ... care e mai mare?
In Bucuresti, in fiecare dimineata cand mergeam spre metrou, la iesirea de pe strada Masina de Paine in Stefan cel Mare statea un om al strazii iar langa el un caine de care am inteles cu timpul ca se atasase foarte mult. Zi de zi aceeasi poveste ... aceelasi om stand pe marginea de beton inghetata sau fierbinte din fata unei vitrine, uitandu-se pierdut prin oamenii care treceau pe langa el. Nu l-am vazut vreodata cu mana intinsa si niciodata nu mi-a cerut nimic, chiar daca treceam pe langa el zilnic. Nici chiar daca in momentul in care treceam pe langa el ma uitam inspre el.
Comparatie: a nu avea nimic in lumea asta vs a avea probleme cu masina pe care o conduci ... care e mai mare?
Azi mi-am facut un "self assement" si nu am gasit nici un motiv ADEVARAT care sa ma faca sa ma plang si totusi din cand in cand cu totii facem asta. Mie cele doua comparatii mi-au spus cat de mici sunt lucrurile de care ma lovesc din cand in cand, cat de neinsemnate sunt si cat de multa "pasiune" pun in ele. Nu promit ca de acum va fi altfel, e greu prin natura umana, insa o sa incerc de fiecare data sa fac un lucru ... sa vad daca ceea ce ma macina pe mine comparat cu ceva ADEVARAT chiar inseamna ceva.