vineri, 30 ianuarie 2009

The choice of life

Am auzit de multe ori, poate de prea multe ori, "Life is about the choices you make!" iar momentul curent ma face sa ma intreb ce face o alegere, si implicit o decizie, sa fie buna sau gresita? Viata nu pare un examen grila la care sa iei ori punctajul maxim ori deloc, insa o linie fina trebuie sa existe intre plus si minus. Ce trage aceasta line in cazul deciziilor? Starea ta de spirit dupa ce ai luat o decizie? Si daca ai luat o decizie despre care sti ca e buna insa te simti ca ultimul om? (pana la urma si sa concediezi un om e o decizie buna in anumite contexte economice, insa pentru orice manager e daramanta). Poate e ... capacitatea de a trece peste astfel de stari! Dar daca nu poti sa treci sau treci foarte greu? E ... felul in care ceilalti se simt in legatura cu decizia ta? Dar daca ea ii dezamageste chiar daca tu ai luat-o fara sa-ti incalci integritatea si principiile? E viitorul? Viitorul e ca economia: nu sti niciodata cu adevarat ce pierzi sau castigi pana nu incerci. Cat timp ai un obiectiv clar pentru viitorul tau orice decizie pe care o iei, cu el in minte, nu poate decat sa-ti usureze drumul sau in cea mai rea situatie sa-ti mentina nivelul de greutate. Sau poate ca toate aceste premise combinate sunt raspunsul. Oricum un lucru e sigur, timpul a trecut, iar eu am ales.
In jurul meu sunt cativa oameni pe care nu vreau sa-i dezamagesc, insa de data asta alegerea mea o faca asta cu cel putin unu. Sper insa ca o data o sa inteleaga punctul meu de vedere si situatia in care am actionat. Ciudat e ca argumentul lui ca sa DA e poate cea mai importanta arma a mea ca sa NU.
Nu, nu am uitat obiectivul dar asta e calea pe care am ales-o eu. Pentru ca "un nebun ar muri eroic in slujba unei cauze, un intelept ar lucra toata viata pentru ea!"

joi, 29 ianuarie 2009

A patra poza

Se pare ca am fost provocat ... :)
Ieri, deschid mess-ul si vad mesajul: "Pustiule ai treaba ... http://tudesprecetaci.blogspot.com"
Intitial m-am gandit ca e o provocare la scris ... in tastaturi sa ne batem, blogurile sa ni le actualizam, postarile sa ne fie sageti ... dar nu, era o provocare mai mare decat atat. Iata ce am gasit scris acolo:

1. Go to the 4th folder in your computer where you store your pictures.
2. Pick the 4th picture in that folder.
3. Explain the picture.
4. Tag 4 people to do the same!

Iar azi dimineata m-am gandit ... de ce nu? Si exact asta am facut, al 4-lea dosar (tensiunea crestea), a 4-a poza (imi doream deja sa fie ceva care sa redefineasca lumea) si ... suspans maxim ... poza era:



O usoara urma de dezamagire pe fata mea! Ce semnificatie profunda are aceasta poza pentru mine? Nici una! :) Ma intorceam de la un examen si eram in fata cladirii ASE de la Moxa iar acolo, personajul din imagine imi aruncase o privire destul de draguta pe care am vrut sa o impart, insa in poza a iesit mai mult malefic decat dragut asa ca am uitat de ea si de el ... acolo in al 4-lea dosar.

Culmea e ca desi nu ma omor dupa animale de casa, aici, momentan sunt doua poze cu astfel de indivizi. Poate are asta o semnificatie ... insa momentan nu pot si nici nu ma straduiesc sa o vad.
Pasul numarul 4, poate voi o sa reusiti sa ne aratati ceva mai interesant de atat: Danut, Dorin, Red&Blue, Iunia.

P.S. Cand am vazut prima data poza, fiind un pic dezamagit, primul meu gand a fost sa o schimb. Sa iau poza 5 sau poza 119, oricum nimeni nu ar fi stiut, dar am preferat sa nu, play by the rules mi-am zis ... si totusi ... exista insa cel putin doua strategii prin care sa poti "fenta" aceste reguli ca sa pui o poza care inseamna ceva pentru tine and still play by the rules :P, una mai subtila si una care se bazeaza pe principiul "if something does not work! get a bigger hammer!" ... care sunt ele? Find out yourself ... eu prefer sa ramana "CLASSIFIED"!

sâmbătă, 24 ianuarie 2009

Povesti din tren

Vineri, 23.01.2009, sfarsitul unei saptamani care a inceput pentru mine cu trei directii, din care insa una s-a pierdut miercuri. Din nou Bucuresti, Gara de Nord, de data asta insa un alt tren. Am crescut! Sunt in Intrecity-ul cu numarul 531. Taraba mea, era mult prea inghesuita asa ca stau in vagonul restaurant, singur intr-un separeu. Intercity-ul de azi imi pare ca un job la o multinationala, iti da siguranta si un confort mai mare, insa isi pierde din personalitate, din povesti. Nimic notabil, nou sau care macar sa te puna pe ganduri. Un singur lucru, trivial insa, care doar m-a amuzat: la barul din vagon, pe laptopul asezat cu fata spre clienti, “chelnerul” avea o “animatoare”. O domnisoara care statea sprijinita pe bara de lucru din Windows, imbracata sumar si pe masura ce trecea timpul parca cineva ii stergea cu guma hainele. Nu erau doar o serie de imagini, parea un filmulet care-l captase cu totul pe omul nostru. Revenind insa la multinationale ... atunci cand observi ceva pentru prima data parca toate lucrurile din jurul tau incep sa-ti sustina teoria. Intercity-ul este intradevar o multinationala: openspace, nu mai sunt compartimente despre care poti sa zici "al meu" sunt doar scaune asezate in intreg spatiul vagonului, doua cate doua, fata in fata despartite de o masuta, bariera dintre tine si "colegul" tau care nu trebuie sa stie ce faci. In plus fata de openspace, pe fiecare masuta exista invariabil un laptop. Aproape impersonal, parca te pierzi pe tine si nu mai sti unde esti. Dintr-o data devi vagonul 8 locul 15. Atat, nimic mai mult! Si din pacate am mai simtit depersonalizarea asta in Bucuresti: pe strada, la metrou, in gara, aproape oriunde. Dupa cum am mai spus ... Bucurestiul te face sa intelegi despre tine lucruri pe care nu vrei sa le sti! Concluzia zilei? In Brasov ma simt Catalin Vacar, in Bucuresti DEOCAMDATA ma simt doar 07235366…

luni, 19 ianuarie 2009

Cushioning effect



In vanzari exista o tehnica pentru tratarea obiectiilor denumita: "Cushioning". Ea se refera la amortizarea efectului pe care il are obiectia lansata asupra ta sau asupra produselor/serviciilor tale, prin diverse metode, iar apoi tratarea obiectiei la acel nivel de perceptie. Pe scurt, ea face dintr-o problema mare una ceva mai mica si abordabila. In general, majoritatea training-urilor de vanzari pentru incepatori isi deschid "pledoaria" cu o abordare de genul: "Vanzari facem pe tot parcusul zilei, nu numai intr-o intalnire de vanzari!" iar astazi, culmea experientei, am observat ca aceasta fraza are foarte mult adevar in ea. Desi chiar si aplicarea intr-o discutie a amortizarilor de acest gen este valabila in majoritatea cazurilor, in practica, in relatiile dintre oameni ea are un echivalent mult mai important si anume: starea de spirit! Concret, pe parcusul acestei saptamani, am avut parte de cel putin doua experiente in care am fost pus in fata "tunului", avand insa doua stari de spirit diferite. Prima data era demoralizat, nu daramat de tot, eram cumva pe linia de plutire. In momentul in care discutia a inceput si m-am vazut in fata "tunului" am reusit sa absorb forta cu care am fost "lovit" insa ulterior, dupa ce am plecat de la "fata locului" mi-am simitit inima stransa si am simtit chiar ca lumea mea interioara se darama. Coborasem sub linia de plutire! A doua oara, azi, aveam o stare de spirit buna, am zambit destul de mult toata ziua, iar toata forta "tunului" a fost absorbita de zambet. Nici dupa ce am plecat nu mi s-a strans inima, nici nu mi s-a daramat lumea interioara! Cred ca ":)" m-a salvat! Si imi place ideea de a nu mi se darama lumea dupa o singura discutie ...
Smile like you own the _____ place!

Worry time

Citeam azi pe un site pe care am ajuns intamplator (ca dovada nici nu mai stiu ce site era) ca in programul fiecaruia dintre noi, in fiecare zi, ar trebui sa existe "Worry time". De ce? Pentru ca oamenii care au in fiecare zi Worry time sunt cu 35% mai eficienti decat ceilalti. Prima data mi s-a parut amuzant conceptul de a avea in fiecare zi "Timp pentru griji" insa ideea din spatele "Worry time" nu este nici pe departe aceea de a-ti pune in agenda timp pentru a te ingrijora ci mai degraba timp pentru a gasi solutii. Nu e timp pentru a plange in legatura cu drobul de sare, e timp acordat fiecarei probleme in parte astfel incat la finalul "sesiunii" sa ai solutia pentru ea. Pare greu sa faci asta zilnic si parca din cand in cand preferi sa nu te mai gandesti la probleme, sa uiti de ele si sa-ti vezi de ceea ce trebuie sa faci. Insa la un moment dat toate problemele devin urgente si importante si atunci ... atunci o sa-ti doresti sa fi stat macar zece minute sa gasesti o rezolvare cand timpul nu te presa. Este exact ca la o masina: observi o problema mica, care aparent nu face nimic rau, de exemplu roata este un pic desumflata. Si ce daca? Poti sa mergi cu ea asa pentru ca nu se simte. Asa e! Dar pentru ca e desumflata, echilibrul masinii este afectat, partea aceea de directie are parte de o uzura mai mare ... si IATA, dupa ceva timp in loc sa trebuiasca doar sa umflii roata, va trebui sa-ti repari directia. Iar daca nu te ocupi acum de aceasta treaba, lucrurile vor degenera si mai mult.
In timp ce scriam exemplul cu masina in mintea mea a aparut o alta legatura si un alt loc in care se aplica aceasta escaladare a unor lucruri mici. In relatiile interumane (cum ar fi spus Claudiu). Pentru ca orice lucru mic, care ramane nespus se va combina cu urmatorul si cu urmatorul si tot asa ... pana cand din ceva aparent nesemnificativ devine o problema mare. Te-ai intrebat vreodata cum ar fi fost daca ai fi spus un anume lucru la momentul potrivit? Sau daca nu ai fi asteptat sa treaca nu stiu cat timp pana sa iti faci curaj sa-l exprimi? Poate acum lucrurile era cu totul altfel. Think about it ... all the things left unsaid create future silence. Asta pentru ca o sa incerci sa nu le spui, dar parca atunci iti vine mai mult sa le exprimi. Si toata atentia ti se va concentra pe a inabusi in loc de a crea.
STOP, then THINK and in the end SAY IT! This can only create happiness in your world!

O zi ca oricare alta

Azi,19.01.2009, luni, ziua in care orasele incep din nou sa fie pline de "probleme la birou", task-uri, deadline-uri si alte notiuni de afaceri. O zi ca oricare alta ... sau poate ca nu. Pana la urma si Ziua Z, 06.06.1948 era o zi de duminica, simpla, ca oricare alta daca nu stiai ce se intampla. Si a fost o zi ca oricare alta, ce a schimbat lumea.
Similar, acum o saptamana ma trezeam luni 12.01.2009 la ora 11:00 fara a avea in minte un obiectiv. Era o saptamana in care, aparent, nu aveam nimic de facut si asta m-a frustrat enorm. Pana la punctul in care simteam ca lumea mea interioara se prabuseste. In jurul meu parca toata lumea era ocupata cu ceva, doar eu eram inutil. Dar asta era doar senzatia mea, pentru ca azi am descoperit ca aveam ce face, chiar daca nu erau lucruri care sa ma solicite la maxim sau sa ma tina in priza mult timp, macar era ceva de facut. Cu asta am inceput eu saptamana asta. Si nu numai, pe langa tot ce aveam de facut, am mai adaugat eu ceva. Din punctul meu de vedere azi incep o saptamana cu trei perspective mari. Trei directii in care vreau sa merg, trei directii in care o sa merg. Iar toate astea sustinute de o baza importanta, atitudinea. Pentru ca daca te simti inutil, vei fi inutil; daca te simti daramat, vei fi daramat; daca te simti frustrat, vei fi frustrat; iar toate acestea se vor transmite in jurul tau. Cine vrea sa aiba de a face cu un om ursuz si frustrat? DAR POATE SI MAI IMPORTANT: CINE VREA SA FIE UN OM URSUZ SI FRUSTRAT? E o alegere pe care stiu sigur ca pot sa o fac, o alegere de atitudine. Timpul va trece mai repede, oportunitatile vor fi mai dese si mai clare pentru mine.
Radu.Com(sa) la un moment dat spunea: "If opportunity doesn't knock build a door!" Exact asta intentionez eu sa fac acum. Ideea de usa o am, asa ca am plecat sa-mi gasesc materialele ...

sâmbătă, 17 ianuarie 2009

The war of our life

Acum ceva ani ... mai exact 6 ... pe vremea cand inca faceam cursul de actorie la Scoala Populara de Arte, asteptam intr-o sala micuta alturi de mai multi colegi sa inceapa repetitia. In mijlocul nostru era un casetofon cu CD-Player mare, care arata cu o minge de rugby. Cand intrase, una dintre colege adusese cu ea un CD de care era foarte mandra, tocmai il adusese mama ei din State. Pentru ea acea formatie era totul ... pentru mine, atunci, erau niste necunoscuti. A deschis carcasa, a pus CD-ul in locul celui care canta deja si dupa ce a apasat play a intrat intr-o stare parca de transa. Numai cand am ascutat melodia mai bine am inteles de ce. Mesajul era brutal si subtil in aceelasi timp. Am aruncat repede o privire la carcasa incercand sa inteleg cum se numeste melodia. Am vazut si de atunci nu poate sa nu ma treaca un fior de fiecare data cand o ascult (desi au mai avut si alte albume si alte melodii excelente nici una nu m-a impresionat atat de mult). Pe carcasa impecabila a CD-ului scria Coldplay - A rush of blood to the head. Si nu m-a captivat cat de bine suna melodia, m-au captivat doua versuri"He said Oh I'm going to buy a gun and start a war/If you can tell me something worth fighting for!". Si pana la urma, in viata la asta se reduc multe dintre lucuri ... merita sa lupti pentru ele? Daca da, fa rost de arma potrivita si mergi in directia pe care ti-o doresti!

EU UNUL AM GASIT DOUA LUCRURI PENTRU CARE MERITA SA-MI CUMPAR O ARMA! TU?

vineri, 16 ianuarie 2009

Trenul si "vagabondul"


Aceeasi mirifica gara din Ploiesti ... peisaj semi-dezolant, langa vagonul in care ma aflam, "tipul" din imagine. Se zbatea sa urce una din sinele de cale ferata. Fiind doar un pic mai mare decat ele s-a straduit destul de mult, dar nu s-a lasat pana nu a luat pozitia sezand pe una dintre ele. Dupa care a inceput sa cerceteze imprejurimile ... acolo alti "tovarasi" de-ai lui, mai mari, cu ceva mai multa experienta se tachinau. El statea singur si cuminte pe sina lui pana si-a dat seama ca vrea mai multa atentie. A alunecat incet de pe ea si intr-o pozitie asemanatoare cu cainii de vanatoare din desenele animate a inceput sa latre catre vagonul de tren. Cu totii am inceput sa zambim vazand cum isi face el dreptate. Dar nu s-a oprit aici ... vazand ca trenul nu ia nici o atitudine, a luat el ... s-a catarat peste sinele care aproape il depaseau in inaltine si a inceput sa latre tot mai hotarat. HEI! Era gara lui ... si bucata aia mare de metal ii lua din spatiu. La prima vedere ai spune ca e PREA MIC PENTRU LUMEA ASTA .... DAR EL NU STIA ASTA!

Asa cum suntem construiti

Stau pe culoarul acceleratului nr. 1621 care merge din Bucuresti in Timisoara. Trenul este plin pana la refuz insa nu de asta imi privesc locul de pe bilet prin geamul compartimentului. Inainte de Ploiesti, m-am ridicat datorita unor nevoi umane, iar cand m-am intors scaunul meu era un mic butic ambulant. Prima reactie a fost: Wow, Mos Craciun vine si in tren? Dar nu, nu era Mosul! Era totusi un barbat cu tolba (insa nu cu parul carunt, barba sau sanie cu reni) care iti "daruia" cadourile nu pentru buna purtare, ci pentru bani. M-am amuzat putin de situatie iar intre timp "Mosul" si-a revendicat cadourile asa ca am putut sa ma intorc la, cum ar zice Mike, taraba. Taraba mea e locul cu numarul 93 din vagonul 9. In dreapta mea si in coltul diametral opus stau doua doamne de varsta mijlocie care cand am intrat discutau aglomeratia din Bucuresti si criza gazelor rusesti. Par de treaba! Genul de bunici ce isi duc nepotelul la gradinita in fiecare dimineata avand grija sa-i explice de ce nu e frumos sa stea cu picioarele pe scaunul autobuzului ca sa vada pe geam.
Inapoi in taraba, in stanga sta un domn in costum, atipic pentru peisajul trenului. Tine in mana un telefon mobil Motorola, color ce-i drept, dar destul de simplut. Pare framantat de drum! Pe el il vad ca un sef de departament intr-o companie medie cel mai probabil de stat. Nu stiu de ce, dar ceva din alura lui imi aduce aminte de Hodarnau si cred ca de asta stau putin inclinat spre partea dreapta. :) Cand a intrat in compartiment stateam pe locul lui de la geam si cu o voce semi-dezamagita m-a intrebat daca am loc acolo. Cand am raspuns: "Nu, am alaturi!" i-au lucit putin ochii: geamul si tot ce oferea acel loc era doar ale lui.
Ultimele doua locuri sunt ocupate de un cuplu, amandoi de 30 ani, ea insarcinata, el aparent ocupat. Ea rasfoieste Click-ul dezinteresata, el butoneaza de zor laptopul pe care scrie mare TOSHIBA. La un moment dat dupa incruntari in fata ecranului, el scoate telefonul si suna o colega care era si ea aparent gravida. Trece un timp de discutii, iar sotia isi aseaza urechea pe spatele telefonului si ascultand ce spune sotul ei, incearca sa-i ia telefonul din mana usor doar pentru a-i transmite interlocutoarei sa nu se enerveze, pentru ca face rau la copil. Oricum, cei doi sunt draguti si au si bocanci la fel (se asorteaza)!
Sase oameni intr-un spatiu de 3X2 care au in comun doar algoritmul de alocare al CFR si poate destinatia. Si totusi exista un sentiment de confort! Cine stie de unde ... Asa e natura umana, gaseste confortul oriunde sau daca nu il creaza cumva!

Din tren de pe mobil, indreptandu-ma spre un mic meci de joc cu focul, Piticul cu timp de analiza

miercuri, 14 ianuarie 2009

The sexiness of what you do in life

Pe tine ce te face sa adormi la ora 2 noapte si sa te trezesti la 6 din nou, aproape fresh si cu zambetul pe buze? E intrebarea pe care mi-am adresat-o de foarte multe ori ... pana am gasit ceva ... iar acel CEVA pentru mine era si este inca SEXY! Si nu numai atat ... ma facea si pe mine sa ma simt sexy. Nu cred ca exista vreun om in lumea asta care sa nu-si doreasca ca ceea ce face el sa fie sexy, dar, atentie, avem notiuni diferite fata de ceea ce inseamna "the sexiness of what we do". Problema cea mai mare cu aceste perceptii diferite e ca poate pentru tine, intr-un anumit moment, un anumit job e sexy ... si te face sa te simti asa, insa pentru cei din jurul tau nu e. Ce te faci atunci? Fight or shut up!
Si mai am o intrebare: Ce iti da tie dreptul sa imi spui mie daca ceea ce fac eu este sau nu sexy?

marți, 13 ianuarie 2009

Fraza zilei

"Daca cineva m-ar intreba ce as prefera sa am in organizatie- un lider puternic sau un manager eficient- as raspunde DA!" Restul articolului il gasiti pe Business-edu.ro


God on the road?!

Sunt, sau cel putin cred ca sunt printre putinii oameni pe care o campanie pentru purtarea centurii de siguranta i-a impresionat. Cred ca asta s-a intamplat si pentru ca in momentul in care campania se desfasura la televizor eu tocmai imi luasem carnetul de conducere. Clipul incepea cu imaginea unui dormitor si un pat mare in care dormea un barbat, filmat de sus. Somnul barbatului era foarte, foarte agititat. Cateva secunde mai tarziu se schimba perspectiva iar domitorul este filmat din fata patului unde putem vedea un scaun cu rotile iar in fundal un asistent medical care se duce, il ridica pe barbat din pat si-l aseaza in scaun, moment in care i se pot vedea picioarele zdrobite. Cu privirea fixa la camera de filmat barbatul asezat in scaun intinde mana spre stanga lui si isi conecteaza centura de siguranta. Mi-am adus aminte de aceasta campanie pentru ca pe un alt blog, azi am vazut o alta campanie similara, care mi-a dat aceeleasi sentimente si anume ACEST FILMULET.
"Stop trying to be GOD on the road ... The Real GOD will get mad and He will want to see you!"

Creati pentru a spune NU

Din cand in cand ti se propune ceva care la prima vedere pare atat de simplu si iti vine sa spui da imediat ... insa nu o faci, sau cel putin eu nu o fac ... de cele mai multe ori imi iau un pic de timp de gandire. Ce inseamna acest timp de gandire? De cele mai multe ori e timpul pentru a gasi "DE CE NU"-urile. Iar regula generala spune ca sunt cel putin 1.000 de motive aparent valide pentru a spune NU si aproape nici unul valabil pentru a spune DA.
Este exact ca in prezentarea unui produs: atunci cand ti se spune de ce ceea ce ai tu in fata este EXCELENT, EXTRAORDINAR sau CATE BENEFICII ITI ADUCE esti entuziasmat de aceste fapte insa pe masura ce trece timpul incepi sa cauti si sa vezi partile negative, iar daca ele nu exista aparent, le creezi tu. Solutia? Intotdeauna prezinta si un minus care insa poate fi coplesit de plusuri. Pentru ca mintea umana e construita in asa fel incat sa caute ce e rau prima data iar minusul pe care il prezinti tu anuleaza automat acest mecanism. Dar, daca sunt constient de aceast mod de operare al mintii noastre de ce nu actionez in asa fel incat el sa fie anulat? Din pacate momentam e o intrebare fara raspuns, pentru mine cel putin. Am doar o scuza pentru a actiona asa: I'm only human as the rest!

vineri, 9 ianuarie 2009

Cele mai mari probleme din lume sunt ... ALE MELE


Am avut mult timp sa ma gandesc zilele astea, da, mult. Pe drumuri, in timp ce ma uitam prin televizor ... aproape tot timpului in mintea mea era ceva ce se invartea. Si de cele mai multe ori erau lucrurile despre care am scris mai jos, erau lucruri care ma macinau si mi se parea ca cei din jurul meu nu inteleg care e situatia mea iar asta ma frustra. Pana cand mi-am dat seama ... nu ceilalti 6.7 miliarde de oameni sunt defecti ... EU sunt! Cel mai usor in lumea asta e sa fii ursuz, suparat, sa pari un pic neadaptat (asta cred ca e si un fel de moda acum) si sa astepti compasiunea celorlalti. Azi Claudiu mi-a adus aminte de ceea ce am invatat acum ceva timp: "Life is about choosing sides!" iar asta corelata atat de uzatul training FISH reduce totul la ceva atat de simplu: "Choose your attitude!". E greu sa zambesti atunci cand mintea ta e framantata de ceva, dar cateodata stare ta vine si din exterior spre interior. Smile and you'll own the place! Iar cand ai puterea sa zambesti intelegi cat de nesemnificative sunt cuvintele "PROBLEMELE MELE"! Am stat de vorba cu multi oameni, dar poate cea mai edificatiava discutie a fost cea cu mama, in care ea nu avea nici un fel de obiectiv insa mi-a raspuns la multe intrebari. Zilele trecute imi povestea despre baiatul (e un pic ciudat spus "baiatul" pentru ca are ca 38 de ani, insa in relatia cu mama sa, el este tot un baiat) unei prietene a bunicii mele. Acum 3 ani doctorii i-au gasit un nodul in partea inferioara a bratului, l-au operat si au crezut ca totul e bine ... insa saptamana trecut (3 ani mai tarziu) la sanius cu copilul lui i s-a facut dintr-o data rau, iar la spital medicii au realizat ca i-a revenit cancerul, de data aceasta pe creier.
La sfarsitul povestii in mintea mea s-a creat o comparatie: a avea cancer vs a nu avea un job ... care e mai mare?
In Bucuresti, in fiecare dimineata cand mergeam spre metrou, la iesirea de pe strada Masina de Paine in Stefan cel Mare statea un om al strazii iar langa el un caine de care am inteles cu timpul ca se atasase foarte mult. Zi de zi aceeasi poveste ... aceelasi om stand pe marginea de beton inghetata sau fierbinte din fata unei vitrine, uitandu-se pierdut prin oamenii care treceau pe langa el. Nu l-am vazut vreodata cu mana intinsa si niciodata nu mi-a cerut nimic, chiar daca treceam pe langa el zilnic. Nici chiar daca in momentul in care treceam pe langa el ma uitam inspre el.
Comparatie: a nu avea nimic in lumea asta vs a avea probleme cu masina pe care o conduci ... care e mai mare?
Azi mi-am facut un "self assement" si nu am gasit nici un motiv ADEVARAT care sa ma faca sa ma plang si totusi din cand in cand cu totii facem asta. Mie cele doua comparatii mi-au spus cat de mici sunt lucrurile de care ma lovesc din cand in cand, cat de neinsemnate sunt si cat de multa "pasiune" pun in ele. Nu promit ca de acum va fi altfel, e greu prin natura umana, insa o sa incerc de fiecare data sa fac un lucru ... sa vad daca ceea ce ma macina pe mine comparat cu ceva ADEVARAT chiar inseamna ceva.

Prea fraier pentru lumea asta ...


Cand doi oameni iti spun ca esti beat, te duci si te culci. Cand cei din jurul tau iti subliniaza voalat ca esti prea bun (in sensul de sufletist) pentru lumea asta incepi sa-ti pui intrebari. Exact asta fac eu acum! In fiecare zi mai apare un lucru care imi subliniaza aceasta stare. Iar azi, 09.01.2008, mi se pare ca abia incep sa deschid si eu ochii in aceasta lume. Cu 23 de ani intarziere. Dar ce-mi veni? Cum mi-am dat eu seama de asta? (e absolut uimitor cum face mintea umana conexiunile dar ... iata povestea:) Stateam in statie asteptand metroul si ma uitam in jurul meu. Cautam un zambet undeva, nu adresat mie, ci un zambet pe doua buze alaturate. Insa, trecand cu ochii pe la fiecare om in parte mi-a fost imposibil sa gasesc asa ceva. Fata care caracterizeaza Bucurestiul este :|. Apoi, in mod absolut uman m-am intrebat: DE CE? De ce nimeni nu zambeste aici? Iar raspunsul a venit dupa experienta a cinci luni de Bucuresti: pentru ca Bucrestiul este orasul care te invata lucruri despre tine pe care tu nu vrei sa le sti sau sa le constientizezi. Si conexiunea s-a facut automat ... a fost lucrul pe care l-am auzit cel mai des de cand sunt aici: "Esti prea moale/putin infipt/FRAIER pentru lumea asta ...". E greu sa accepti asa ceva, insa eu azi am facut-o! NU, nu vreau sa raman asa insa nici NU vreau sa ma schimb fundamental. Vreau sa fiu deasupra liniei cu "fraieri" ... primul deasupra ei ... ultimul "smecher" de pe lista.
De dimineata, Radu, mi-a spus: "Ba, nu stiu cum se face dar parca numai in curtea ta ploua ... tie ti-au furat masina, tu l-ai lovit pe ala pe langa Teatrul Dramatic, tu iti pierzi job-ul ...!" iar doua ore mai tarziu am gasit raspunsul: sunt prea fraier sa-mi pese mai mult de mine decat de ceilalti. Insa e momentul sa-mi protejez si eu curtea ... desi nu vreau sa ploua la altii. Dupa cum v-am spus, ultimul dintre "smecheri" - primul dintre "fraieri". Pentru prima data simt ca mi-am gasit locul ... sper sa nu ma insel.

Cu respect,

Catalin Vacar

miercuri, 7 ianuarie 2009

Tie de ce iti este frica?

Azi, invatand la econometrie m-am tot impiedicat de termenul "factori de influenta" si nu stiu de ce acest termen mi-a adus de ceea ce influenteaza majoritatea deciziilor noaste: frica. Frica de nereusita, frica de a ramane pe loc, frica de a fi cu un pas mai jos. Nu, nu sunt niste frici enumerate la intamplare sunt lucurile de care imi este mie cel mai frica acum. Ma uit in jurul meu si toti par sa creasca, numai eu raman pe loc (si nu ma refer la crestere fizica, pentru ca la asta nu mai sper de mult). Aceasta frica este strans legata de ceea ce spuneam mai devreme, de acel "jump start" (chiar daca am plecat in cautarea lui ... cateva ore nu imi sunt de ajuns ca sa-l gasesc).
Sunt multumit insa de un lucru, nu am ramas pe loc in ultimul an, am tot crescut si sunt foarte fericit cu faptul ca standardele mele sunt ridicate mereu. Multumesc!

My dreams scare me right now, but that doesn't mean they are high enough. :)

Povestea de dupa fatada


"HELLO WORLD!" e primul rand care a aparut scris alb pe un fundal negru al monitorului in fata caruia ma aflam ca efect a ceea ce facusem eu cu cateva momente mai repede. E ceea ce mi-a spus mie, calculatorul acela vechi pe care am invatat Pascal. Atunci, in clasa a X-a, nu am realizat cat de mult inseamna aceste doua cuvinte atat de simple. Am inteles insa cativa ani mai tarziu, cand simteam ca lumea e proprietatea mea personala. Anul de gratie 2008, facultatea era terminata, pe diploma mea de licenta scria Obiectiv Indeplinit, ma indreptam spre Capitala cu visul oricarui student mediocru indeplinit (casa, masina si un super job). Atunci, pe 07.08.2008 la ora 8:00 cand am trecut pragul prima data ca parte a companiei aveam in minte ceea ce spuneam de fiecare data intr-un training "WALK IN LIKE YOU OWN THE F_____G PLACE!". Si exact asta am facut! Simteam ca "Cerul este limita!" e o viziune mica iar eu pot mai mult. Iar apoi, in drumul spre cer, o zi ... UNA SINGURA ... a facut ca aripile mele sa dispara intr-o cilipita. Am vazut cum usa mi se inchide in fata, iar eu stateam acolo sperand sa apara o cheie miraculoasa ... dar nu a aparut. Acum, trei luni mai tarziu, ma simt ca un motor cu bateria slaba. Am nevoie de un "jump start"! Ma gandesc, planific, actionez ... dar nimic nu pare a merge in directia mea. Ma simt ademenit din nou, in "capcana" in care am mai fost o data si tot ceea ce pot sa fac e sa aman putin cate putin prinderea mea. E o senzatie ciudata, insa parca sunt prizionierul pasiunii mele ... imi doresc sa fac ceea ce acum pare imposibil, ceea ce mi se spune ca acum nu poate fi facut ... insa, pentru mine, inca "Cerul e limita!" e o viziune mica.
Cat de mult pot sa insemne cateva cuvinte, fie ele si scrise pe o pagina ascunsa undeva ... daca am fi pe mess, acum mi s-ar schimba status-ul: "Gone to find my jump start! Fell free to join me!"