Start small and dream big?

Or start directly big?
De mult timp in coace simt ca dintotdeauna mi-am spus "dream big". Din pacate, nimic nu e mai neadevarat! Am fost si poate inca mai sunt mediocru, iar lumea "adultilor" a inceput pentru mine asa.
2004, anul in care pe lista de admitere la Facultatea de Stiinte Economice apaream al 3-lea, anul in care incepea noul capitol, iar ego-ul meu crestea din ce in ce mai mult (ce conta ca la ASE eram al 164-lea, cu mult sub linia care delimita locurile bugetate de cele nebugetate ... aici eram al 3-lea din facultate). Si am contiunat asa, cap de lista la facultate, insa mediocru dupa perceptia mea de acum. Am contiunat trei ani, pana cand prin ochii mijiti am descoperit o noua lume, provocatoare si prietenoasa in aceelasi timp. M-am simitit ca acasa iar asta mi-o demonstreaza fiecare seara traita pana tarziu acolo si multe dintre lucrurile care ma inconjoara acum. Insa a venit momentul sa "plec" si am facut asta poate cu mai mult tam-tam decat era cazul, dar am facut-o. Am deschis usa si am intrat in lumea reala, cu o perceptie deformata insa. Credeam ca oamenii isi doresc intotdeauna sa fie mai buni decat momentul actual si desi stiam ca exista probleme eu aveam o rezolvare pentru toate. Dar m-am inselat, poate nu amarnic insa m-am inselat. Iar acum lumea reala parca se lupta, din ce in ce mai mult, in fiecare zi ca sa-mi demonstreze asta. Credeam ca lucrurile se rezolva prin dialog insa nu am luat in considerare caracterul uman, credeam ca pot sa fac diferenta oriunde m-as afla insa nu am luat in considerare indiferenta, credeam ca adultii sunt altfel dar nu am luat in considerare fuga de responsabilitate. "Credeam ... dar nu am luat in considerare ..." sunt poate cuvintele care caracterizeaza cel mai bine cum ma simt eu aici, unde sunt. Lupta reala e mai dura, manusile cad, iar fiecare "pumn" il simiti adanc in stomac. Si nu doar prin ce ti se intampla tie, ci si prin lucrurile pe care le faci. Poti sa privesti in ochi un om care a gresit si sa-i spui "pedeapsa ta e asta"? Pare simplu, nu? Dar ce faci atunci cand "pedeapsa" pare si din punctul tau de vedere prea mare, insa amplitudinea ei nu tine de tine? Ce faci cand consecintele "pedepsei" merg mai departe de sfera "la birou" si afecteaza momentul "acasa"? Ii sti consecintele prea dure, numai daca stai sa te gandesti la ele, si sti ca omul din fata ta o sa le traiasca "pe viu". Atunci ce faci? Cum treci peste asta? De multe ori mi s-a spus ca un lider/manager de succes are puterea sa-si sustina deciziile, insa cum se intampla de obicei practica e mult, mult mai grea decat teoria. Pentru ca acum e pe bune, nu mai e o simulare unde poti sa o iei de la capat sau un joc de strategie unde o decizie proasta poate fi anulata cu un simplu LOAD GAME. Pui la pamant un om care nu intelege in totalitate de ce i se intampla asta. Iar atunci el invata sau se simte doar nedreptatit? Iar asta ma intoarce la intrebarea de la care a pornit in capul meu tot post-ul asta:"Incepi de jos, urci treptat iar imaginea ta de amsamblu se contureaza mai bine in mintea ta sau incepi mai sus iar experienta ulterioara iti va da si imaginea totala?"