Offtopic

Am auzit multe "harjoneli" intre economisti si ingineri ... si am participat si eu la o parte dintre ele. Insa astazi am constatat cel putin amuzat ca inginerii se harjoesc putin si intre ei. Cum asa? Pe langa vesnicele reclame "I'm a Mac! I'm a PC!" ca lupta Apple vs. Microsoft, mai nou se da o adevarata batalie de ideologii. :P Sa va arat:

1. Opera vs Internet Explorer (mi-a placut mai mult fata smiley-ului decat "battle-ul" :P)

2. Firefox vs. Opera vs. Internet Explorer

3. Windows vs. Mac OS X vs. Linux (poza asta o vazusem si in varainta cu tanc pentru linux :P)

Astept cu drag si alte sugestii! :)

P.S. Intr-un birou al departamentului IT, doi tipi:

Tipul 1: "Uite ce frumos ninge!"

Tipul 2: "Unde ba? Da un link!"

Paletistul si Ginul de Covasna

De dimineata venind spre birou mi-am adus aminte doua lucruri de pe vremea cand lucram cu Dani Patru, ambele discutate in masina pe drum spre training-urile din tara.
Primul, un top al celor mai plictisitoare meserii din lume asta. Marele castigator al acestei categorii este Paletistul :). Ce inseamna paletist? Ei bine, sa explicam :P, dar sa incepem cu contextul: o buna parte din drumurile din Romania au doua benzi, una pentru dus si una pentru intors, care ca orice lucru in lumea asta se mai si strica. Iar daca se strica e normal sa nu ramana asa, deci niste baietii (in general) se apuca sa le repare. Bineinteles ca nu poti sa repari drumul in timp ce trec masini pe acolo, asa ca solutia este sa inchizi una dintre benzi si sa faci masinile sa circule alternativ pe banda ramasa "deschisa". Si aici intervine omul nostru, Paletistul este baiatul care sta cu o paleta (culmea nu?) in mana care pe o parte este rosie iar pe cealata este verde si dirijeaza masinile dintr-un sens. Atentie, pentru ca lucururile sa mearga bine e nevoie de doi oameni cate unul la fiecare capat al constructiei care sa comunice intre ei (de preferat prin fluieraturi, semne disperate cu mana si diverse cuvinte colorate). O zi intreaga de fata-verso cu paleta, grabind din cand in cand masinile cu persoane in vasta la volan :) si injurandu-i pe cei cu "gipane" care oricum nu prea respecta indicatiile. Un lucru mi-e clar insa, iti trebuie rabdare de fier ca sa poti face asta.
Locuuuul doi: Insotitorul conducatorului de metrou - in cabina metroului sunt doua persoane, una care conduce metroul (careia noi i-am fi acordat un loc trei dar nu suntem siguri ce face el acolo in cabina) si una ca iese in fiecare statie sa se asigure ca au urcat calatorii bine si nu se prinde nimeni intre usi. Opt ore pe zi sa deschizi usa, sa te uiti cum urca sau coboara oamenii din tren, sa inchizi usa si sa astepti statia urmatoare. De asemenea e nevoie de rabdare de fier, insa spre deosebire de castigator macar o data la 5 minute se schimba locul spre care te uiti.
La aceasta scurta lista imi permit sa adaug meseria de ... contabil simplu :)! Opt ore, cu mai multe dosare in fata, "lingand hartii" si copiind niste valori in calculator. Practic ca si contabil simplu (am zis SIMPLU pentru carcotasi :P) stai la birou, opt ore, intr-un spatiu restrans (asemanator conducatorului de metrou) si vezi aceeasi priveliste in fiecare zi (asemanator paletistului). In plus folosesti inventia care a revolutionat lumea moderna, calculatorului, la o valoare de 5-10% din potentialul lui, pentru a tine evidenta unor hartii de pe urma carora seful sau clientul tau trebuie sa plateasca impozite. Hmmm ... oare e momentul sa regandim putin topul? :P

Al doilea lucru pe care mi l-am amintit au fost trei povesti despre marketing care pot fi sau nu adevarate insa sunt cel putin amuzante:
1. BRD la un moment dat a lansat un nou tip de agentii, ceva care se dorea foarte rapid si care aratau intr-un fel sau altul cu un chiosch aranjat. Cinci-Sase angajati, intr-un spatiu restrans, pentru operatiuni rapide. Presa a vuit de faptul ca aceste locatii au un vad comercial extraordinar (cred ca existase anterior o banca de la care a pornit conceptul) insa lansarea lor a necesitat putina atentie pentru ca un nume ca BRD Chiosc ar fi sunat cel putin ciudat. (BeRe De Chiosc)
2. Am vazut mai nou ca a aparut si in Brasov laptele Cedra. Producatorul lui este din zona Clujului iar cand economia era in crestere cei de acolo s-au hotarat ca e momentul sa-si diversifice gama de produse asa ca au lansat o gama de iaurturi. Iar de aici ar fi fost doar un pas pana la iaurt cu fructe. Cum s-ar fi numit? Cedra cu fructe! (CE DRAcu fructe)
3. In Covasna oamenii sunt foarte mandrii de apartenenta la acest loc si arata asta prin numele firmelor pe care le pun. (Apropo de lapte, cel mai mare producator din zona se numeste Covalact) Ei bine, la un moment dat cativa antreprenori s-au hotarat sa produca gin.
Fiecare dintre noi care a incercat vreodata sa puna un nume unei echipe, unui proiect, etc. stie cam cat de greu e sa gasesti ceva care sa se potriveasca. Pentru producatorii ginului nu a fost greu deloc. Unde producem? In Covasna! Ce producem? Gin! Cum sa se numeasca? Covagin, evident! :)

Cateodata conteaza si drumul, nu doar rezultatul

Acum sase luni, din senin, masina mea s-a oprit si nu a mai vrut sa porneasca. Eram pe straduta de langa Aula, cate o banda pe sensul de mers insa nu am avut prezenta de spirit sa folosesc inertia pentru a nu bloca traficul. Am coborat suparat, trantind usa si gandindu-ma "De ce mi se intampla toate mie?". Stres de nivel maxim, am incercat sa vad daca pot sa o rezolv (blocand intre timp traficul). L-am sunat pe tata si m-am certat cu el la telefon pentru problema asta. Bineinteles ca asta nu a rezolvat nimic! Am tras masina pe marginea drumului si am asteptat doua zile sa vina mecanicul sa o tracteze. Si s-a rezolvat intr-adevar problema. Dar am devenit un pic mai ursuz, cu gandul ca tot ce e rau vine spre mine si ca nimic bun nu se mai poate intampla. Doamne, cat de tare greseam! :) De ce? Pentru ca aceasta problema a adus poate ceva nesperat. Vazand ca nu se mai poate cu Daciile, ai mei au hotarat sa-mi dea Cielo (masina la care visam de 5 ani asa).
Acum trei zile, din senin, masina mea s-a oprit si nu a mai vrut sa porneasca. Am coborat relaxat, am pus benzina si nimic ... dar asta nu m-a facut sa-mi pierd speranta. L-am sunat pe tata si i-am povestit amuzat situatia. L-a busit si pe el rasul, a venit si am dus masina la service si problema s-a rezolvat (cu ceva mai mult efort din partea mea decat era cazul insa s-a rezolvat). Nimic bun nu mi se poate intampla? Departe de gandul meu! :)
Care e diferenta intre cele doua situatii? Starea de spirit si atitudinea!
Daca esti ursuz, ursuz iti va raspunde si mediul!
Daca vrei sa nu ai probleme, pur si simplu nu vei fi pregatit pentru inevitabil!
Nu trebuie doar sa zambesti, trebuie sa-ti faca placere sa zambesti!
Nu trebuie doar sa fi "problem solver", ci trebuie sa ai si capacitatea de a anticipa problemele. Nu poti intotdeauna sa anticipezi amplitudinea reala insa a fi pregatit inseamna mult mai mult decat a infrunta ceva nou.

Banii vin si se duc, masinile se strica si se repara, job-urile te ridica sau te doboara. Cand o usa se inchide in fata ta sigur se deschide una in lateral. Experienta se dobandeste cu rabdare si munca iar atitudinea se creeaza din interior influentata de exterior. Un singur lucru nu are mai multe dimensiuni, un singur lucru nu poate fi reparat, un singur lucru se "pierde" permanent: TIMPUL. Un singur lucru e sigur: depinde de mine, de tine, de noi, de fiecare in parte cum facem timpul sa se "piarda". Motivul?

Motivul e unul simplu:

"It's all about attitude!"

Solutia e una si mai simpla:

ACT LIKE YOU OWN THE F@*!%G PLACE!

Se intampla in Romania

Criza loveste sectorul auto, Dacia trimite muncitorii in somaj tehnic cu plata 100%, Guvernul SUA acorda General Motors si Chrysler ajutoare de miliarde de dolari, Dacia-Renault cere ajutor statului roman. Suna cunoscut? Pe fiecare tub de televizor, pe fiecare banda radio si pe fiecare hartie ce se intituleaza ziar aceste subiecte sunt omniprezente. In timp ce le vedem, le auzim sau le citim noi ne continuam cursul zilei, interesati insa nu neaparat afectati. Ei bine, azi am avut ocazia sa experimentez ce inseamna "criza" in piata auto.
Povestea noastra incepe in ziua lui Dumnezeu, 01 aprilie 2009, la ora 14:10 cand ma indreptam constincios spre benzianria Rompetrol (sustin companiile nationale ca sa treaca de criza :) ) intrucat acul indicatorului de benzina arata un rezervor aproape gol. Stateam la semaforul dinainte de Selgros, iar cand rosul s-a facut verde am demarat agale, ardeleneste chiar, spre "obiectivul meu" care se vedea cam la 200 de metrii. Procesul nu a fost foarte complicat, ambreaj, viteza intai, acceleratie ... viteza a doua ... viteza a tre ... dar ce se intampla? Simteam masina cu pierde din avant, asa ca am schimbat rapid a treia si am inceput sa accelerez ... si culmea ... in loc sa mearga mai repede viteza scadea tot mai mult, pana cand am vazut "Pomul de Craciun" de pe bord format din beculetele care imi indica diverse lucruri. Intr-un moment de maxima inspiratie directionez masina spre drepta drumului (unde spre norocul meu era o fasie de drum/parcare goala) folosind doar putina intertie pe care o mai aveam. Ma opresc intr-un final, decuplez contactul si astept putin ... dupa care incerc din nou ... invart cheia putin , se aprinde "Pomul de Craciun", se aude pompa de benzina cum se armeaza, piuitul care ma avertizeaza sa-mi pun centura ... rotesc cheia de tot, motorul incepe sa se invarta ... insa nu vrea sa porneasca ... Privesc spre indicatorul de benzina si ma gandesc cu jale "Dupa 6 ani de condus ... era momentul pentru pana prostului!". Resemnat scot cheia din contact si ma gandesc sa imping singur masina spre pompa de benzina, dar gandul imi trece repede ... 1 tona la deal, dusa de un singur magar nu parea o idee prea buna. Inchid masina si ma indrept spre Viva unde speram sa gasesc vreo doi trei baieti vanjosi care sa ma ajute sa aduc masina in benzinarie. Pe drum insa cumva tangential cu gandurile mele imi trece prin minte ca s-ar putea sa fie mai mult decat lipsa de benzina si ca i-as pune pe oamenii la treaba degeaba. Asta e momentul in care trec de usile automate si ma indrept spre casa unde le explic oamenilor situatie (era un tip inalt dar foarte slab si o doamna de varsta mijlocie) si ii rog sa ma ajute sa ajung cumva cu benzina la masina si nu invers. Fara sa clipeasca tipul scoate din cosul de gunoi (da, stiu, suna murdar) o sticla de Fanta de 2,5 cu care ne indreptam spre pompa de benzina. Umple sticla cu ceva ce semana mai mult a vin alb de casa, platesc (cu ocazia asta am invatat ca in cadrul companiilor multinationale de racoritoare 2,5 = 2,33 L de fapt :P) si plec inapoi la masina. Ajuns acolo deschid rezervorul si intr-o imagine care simbolizeaza criza (benzina din sticla de Fanta) torn repede lichidul magic. Arunc ordonat bidonul la cosul de gunoi, ma urc in masina ... si ... si ... aceelasi zgomot. In momentul ala inginerul din mine a zis "Stai ca nu e asa ... trebuie sa incerci de mai multe ori pana ajunge benzina!" Si incerc ... o data, de doua ori, de trei ori ... Ei bine asta e momentul ce-mi spune ca am o problema. Evident, ca orice barbat aflat in pana pe marginea drumului, deschid capota si incep sa ma uit grav pe acolo, de parca stiam ce fac. Mecanicul din mine a iesit la iveala ... dar degeaba. Iar dupa trei minute de studiat motorul murdar concluzionez ca e momentul sa "sun un prieten". Scot telefonul si-l apelez pe tata. Ii explic problema, iar acum devin constient ca e timpul pentru un curs fulger de mecanica a motoarelor prin telefon. Analizam noi, in sistemul mutului cu surdul problema, constatam ca nu se poate rezolva asa si e timpul pentru profesionisti. Cine sunt ei?
1. Mecanicul meu la care merg de obicei: il sun, si-mi spune ... "Daaa, dar eu nu pot sa vin pana acolo sa te tractez, suna la o firma specializata si adu-o aici!". OK! Primul meu gand "ce tare ... sa-ti permiti sa refuzi clienti ... cred ca ii merge foarte bine"
2. Mecanicul familiei - asta nu inseamna decat ca-l sun din nou pe tata, care impreuna cu un coleg, vine la locul faptei.
Dupa ce fac si ei exact ce am facut si eu :P, legam masina de Logan-ul cu care venisera si ne apucam sa o tractam pana la primul service (ne aflam foarte aproape de IATSA, despre care stiam ca sunt specializati pe CIELO). Ajungem intr-un final acolo, intru unde scria "Receptie" si dau de "Casierie". WOW! Explic faptul ca am nevoie de service si mi se spune "Mdea, acolo in spate ... unde scrie KIA!"
Bun, acum stiu unde trebuie sa ajung, merg fericit acolo, la singurul om care era in zona si-i spun "Am si eu un CIELO care nu porneste ..." si nu apuc sa termin fraza ca el, cu un accent de la prima oprire dupa granita de vest, imi raspunde "Cam nasol!!!!". :)) Foarte destept ...
Pana la urma imi face receptia iar unul dintre sefii care aparuse intre timp acolo ne spune sa ducem masina in spate. Ahhaa ... da ... mi se pare o idee buna ... doar ca ... parca era o problema ... :-? ... A DAAA! Nu porneste! Bine ... sa impingem atunci ... dar nu inainte de un test super sofisticat in fata service-ului. Vine omul cu o cheie hexagonala, deschide capota si bate intr-o piesa metalica cu doua atingeri ritmice ... dupa care spune "Da-i!!". Nu o sa ghiciti niciodata ce s-a intamplat ... DA! Asa e! Nu a pornit!!! Asa ca ne-am apucat sa impingem masina in spatele service-ului, era ora 15:35. Ni se spune sa asteptam putin ca baietii termina imediat cu un Kia Sorento dupa care se ocupa de noi. Bineee ... si stam ... si stam ... se face 16:00 si nimic. Intre timp, undeva in drepta noastra, prin geamul unei camere a showroom-ului vedem cam 10 muncitori care isi luau pranzul, ok dreptul lor, dupa care fumeaza o tigara, ok merge dupa masa, dupa care se apuca sa joace carti, ok ... ce pana mea???. Intr-un final apare un baiat, care se urca in masina, invarte cheia iar dupa doua sunete de la motor zice ... AAAA, e distributia!!! MAMAA!!! Ce tare ... abia a vazut masina si stie care e problema! Demiurg!! Impingem iar masina in service, deschide caseta de distribuie ... si ... si ... suspans maxim ... NU ERA ASTA PROBLEMA!!! :P Nu-i bai ... masina coreana ganita bine, aduce un tester, il conecteaza si spune "Asta nu-mi arata nimic!" si pleaca. "Asta nu-mi arata nimic??????" adica nu arata nici o problema sau nici macar nu merge? Se apuca mai desface doua, trei suruburi, mai testeaza doua trei lucruri si zice "Aici e problema" si arata spre o piesa de langa motor. SUPER! Acum stim! Schimb-o, platim si plecam! UHUUU!! Ce simplu suna nu? Bineinteles ca nu e asa ... pentru ca nu aveau piesa pe stoc ~X-(. Dar nu cred ca au vreodata pe stoc ceea ce ai tu nevoie ... insa asta e cu totul alta poveste.
Cam asa arata industria auto si sectorul de sustinere a industirei auto la noi in tara. Dar nu cred ca e din cauza crizei ... cred doar ca e de la ei!

Start small and dream big?

Or start directly big?
De mult timp in coace simt ca dintotdeauna mi-am spus "dream big". Din pacate, nimic nu e mai neadevarat! Am fost si poate inca mai sunt mediocru, iar lumea "adultilor" a inceput pentru mine asa.
2004, anul in care pe lista de admitere la Facultatea de Stiinte Economice apaream al 3-lea, anul in care incepea noul capitol, iar ego-ul meu crestea din ce in ce mai mult (ce conta ca la ASE eram al 164-lea, cu mult sub linia care delimita locurile bugetate de cele nebugetate ... aici eram al 3-lea din facultate). Si am contiunat asa, cap de lista la facultate, insa mediocru dupa perceptia mea de acum. Am contiunat trei ani, pana cand prin ochii mijiti am descoperit o noua lume, provocatoare si prietenoasa in aceelasi timp. M-am simitit ca acasa iar asta mi-o demonstreaza fiecare seara traita pana tarziu acolo si multe dintre lucrurile care ma inconjoara acum. Insa a venit momentul sa "plec" si am facut asta poate cu mai mult tam-tam decat era cazul, dar am facut-o. Am deschis usa si am intrat in lumea reala, cu o perceptie deformata insa. Credeam ca oamenii isi doresc intotdeauna sa fie mai buni decat momentul actual si desi stiam ca exista probleme eu aveam o rezolvare pentru toate. Dar m-am inselat, poate nu amarnic insa m-am inselat. Iar acum lumea reala parca se lupta, din ce in ce mai mult, in fiecare zi ca sa-mi demonstreze asta. Credeam ca lucrurile se rezolva prin dialog insa nu am luat in considerare caracterul uman, credeam ca pot sa fac diferenta oriunde m-as afla insa nu am luat in considerare indiferenta, credeam ca adultii sunt altfel dar nu am luat in considerare fuga de responsabilitate. "Credeam ... dar nu am luat in considerare ..." sunt poate cuvintele care caracterizeaza cel mai bine cum ma simt eu aici, unde sunt. Lupta reala e mai dura, manusile cad, iar fiecare "pumn" il simiti adanc in stomac. Si nu doar prin ce ti se intampla tie, ci si prin lucrurile pe care le faci. Poti sa privesti in ochi un om care a gresit si sa-i spui "pedeapsa ta e asta"? Pare simplu, nu? Dar ce faci atunci cand "pedeapsa" pare si din punctul tau de vedere prea mare, insa amplitudinea ei nu tine de tine? Ce faci cand consecintele "pedepsei" merg mai departe de sfera "la birou" si afecteaza momentul "acasa"? Ii sti consecintele prea dure, numai daca stai sa te gandesti la ele, si sti ca omul din fata ta o sa le traiasca "pe viu". Atunci ce faci? Cum treci peste asta? De multe ori mi s-a spus ca un lider/manager de succes are puterea sa-si sustina deciziile, insa cum se intampla de obicei practica e mult, mult mai grea decat teoria. Pentru ca acum e pe bune, nu mai e o simulare unde poti sa o iei de la capat sau un joc de strategie unde o decizie proasta poate fi anulata cu un simplu LOAD GAME. Pui la pamant un om care nu intelege in totalitate de ce i se intampla asta. Iar atunci el invata sau se simte doar nedreptatit? Iar asta ma intoarce la intrebarea de la care a pornit in capul meu tot post-ul asta:"Incepi de jos, urci treptat iar imaginea ta de amsamblu se contureaza mai bine in mintea ta sau incepi mai sus iar experienta ulterioara iti va da si imaginea totala?"

Covorul magic

In ultimele patru zile mi s-a tras de doua ori de sub picioare covorul magic, a fost scuturat bine, mi s-a aratat ca el exista dar mi s-a demonstrat ca zborul nu e asa de lin precum mi-l inchipuiam. Am fost scos brutal din zona mea de confort si nu mi-a placut ... initial. Pana cand am inteles ... nu e cazul sa ma supar pentru ca trebuie sa fiu mai bun, ci e momentul sa actionez pentru a deveni asa. Ajunsesem la un nivel de suficienta de sine care ma facea sa nu merg mai departe, sa nu mai risc nimic ... pentru ca eram foarte bun ... sau cel putin asa credeam. "The heaviness of being successful was replaced by the lightness of being a beginner again!" (Steve Jobs) E greu sa intelegi ca mai ai mult de crescut, dar e un sentiment excelent sa-ti doresti asta.

The choice of life

Am auzit de multe ori, poate de prea multe ori, "Life is about the choices you make!" iar momentul curent ma face sa ma intreb ce face o alegere, si implicit o decizie, sa fie buna sau gresita? Viata nu pare un examen grila la care sa iei ori punctajul maxim ori deloc, insa o linie fina trebuie sa existe intre plus si minus. Ce trage aceasta line in cazul deciziilor? Starea ta de spirit dupa ce ai luat o decizie? Si daca ai luat o decizie despre care sti ca e buna insa te simti ca ultimul om? (pana la urma si sa concediezi un om e o decizie buna in anumite contexte economice, insa pentru orice manager e daramanta). Poate e ... capacitatea de a trece peste astfel de stari! Dar daca nu poti sa treci sau treci foarte greu? E ... felul in care ceilalti se simt in legatura cu decizia ta? Dar daca ea ii dezamageste chiar daca tu ai luat-o fara sa-ti incalci integritatea si principiile? E viitorul? Viitorul e ca economia: nu sti niciodata cu adevarat ce pierzi sau castigi pana nu incerci. Cat timp ai un obiectiv clar pentru viitorul tau orice decizie pe care o iei, cu el in minte, nu poate decat sa-ti usureze drumul sau in cea mai rea situatie sa-ti mentina nivelul de greutate. Sau poate ca toate aceste premise combinate sunt raspunsul. Oricum un lucru e sigur, timpul a trecut, iar eu am ales.
In jurul meu sunt cativa oameni pe care nu vreau sa-i dezamagesc, insa de data asta alegerea mea o faca asta cu cel putin unu. Sper insa ca o data o sa inteleaga punctul meu de vedere si situatia in care am actionat. Ciudat e ca argumentul lui ca sa DA e poate cea mai importanta arma a mea ca sa NU.
Nu, nu am uitat obiectivul dar asta e calea pe care am ales-o eu. Pentru ca "un nebun ar muri eroic in slujba unei cauze, un intelept ar lucra toata viata pentru ea!"

A patra poza

Se pare ca am fost provocat ... :)
Ieri, deschid mess-ul si vad mesajul: "Pustiule ai treaba ... http://tudesprecetaci.blogspot.com"
Intitial m-am gandit ca e o provocare la scris ... in tastaturi sa ne batem, blogurile sa ni le actualizam, postarile sa ne fie sageti ... dar nu, era o provocare mai mare decat atat. Iata ce am gasit scris acolo:

1. Go to the 4th folder in your computer where you store your pictures.
2. Pick the 4th picture in that folder.
3. Explain the picture.
4. Tag 4 people to do the same!

Iar azi dimineata m-am gandit ... de ce nu? Si exact asta am facut, al 4-lea dosar (tensiunea crestea), a 4-a poza (imi doream deja sa fie ceva care sa redefineasca lumea) si ... suspans maxim ... poza era:



O usoara urma de dezamagire pe fata mea! Ce semnificatie profunda are aceasta poza pentru mine? Nici una! :) Ma intorceam de la un examen si eram in fata cladirii ASE de la Moxa iar acolo, personajul din imagine imi aruncase o privire destul de draguta pe care am vrut sa o impart, insa in poza a iesit mai mult malefic decat dragut asa ca am uitat de ea si de el ... acolo in al 4-lea dosar.

Culmea e ca desi nu ma omor dupa animale de casa, aici, momentan sunt doua poze cu astfel de indivizi. Poate are asta o semnificatie ... insa momentan nu pot si nici nu ma straduiesc sa o vad.
Pasul numarul 4, poate voi o sa reusiti sa ne aratati ceva mai interesant de atat: Danut, Dorin, Red&Blue, Iunia.

P.S. Cand am vazut prima data poza, fiind un pic dezamagit, primul meu gand a fost sa o schimb. Sa iau poza 5 sau poza 119, oricum nimeni nu ar fi stiut, dar am preferat sa nu, play by the rules mi-am zis ... si totusi ... exista insa cel putin doua strategii prin care sa poti "fenta" aceste reguli ca sa pui o poza care inseamna ceva pentru tine and still play by the rules :P, una mai subtila si una care se bazeaza pe principiul "if something does not work! get a bigger hammer!" ... care sunt ele? Find out yourself ... eu prefer sa ramana "CLASSIFIED"!

Povesti din tren

Vineri, 23.01.2009, sfarsitul unei saptamani care a inceput pentru mine cu trei directii, din care insa una s-a pierdut miercuri. Din nou Bucuresti, Gara de Nord, de data asta insa un alt tren. Am crescut! Sunt in Intrecity-ul cu numarul 531. Taraba mea, era mult prea inghesuita asa ca stau in vagonul restaurant, singur intr-un separeu. Intercity-ul de azi imi pare ca un job la o multinationala, iti da siguranta si un confort mai mare, insa isi pierde din personalitate, din povesti. Nimic notabil, nou sau care macar sa te puna pe ganduri. Un singur lucru, trivial insa, care doar m-a amuzat: la barul din vagon, pe laptopul asezat cu fata spre clienti, “chelnerul” avea o “animatoare”. O domnisoara care statea sprijinita pe bara de lucru din Windows, imbracata sumar si pe masura ce trecea timpul parca cineva ii stergea cu guma hainele. Nu erau doar o serie de imagini, parea un filmulet care-l captase cu totul pe omul nostru. Revenind insa la multinationale ... atunci cand observi ceva pentru prima data parca toate lucrurile din jurul tau incep sa-ti sustina teoria. Intercity-ul este intradevar o multinationala: openspace, nu mai sunt compartimente despre care poti sa zici "al meu" sunt doar scaune asezate in intreg spatiul vagonului, doua cate doua, fata in fata despartite de o masuta, bariera dintre tine si "colegul" tau care nu trebuie sa stie ce faci. In plus fata de openspace, pe fiecare masuta exista invariabil un laptop. Aproape impersonal, parca te pierzi pe tine si nu mai sti unde esti. Dintr-o data devi vagonul 8 locul 15. Atat, nimic mai mult! Si din pacate am mai simtit depersonalizarea asta in Bucuresti: pe strada, la metrou, in gara, aproape oriunde. Dupa cum am mai spus ... Bucurestiul te face sa intelegi despre tine lucruri pe care nu vrei sa le sti! Concluzia zilei? In Brasov ma simt Catalin Vacar, in Bucuresti DEOCAMDATA ma simt doar 07235366…

Cushioning effect

In vanzari exista o tehnica pentru tratarea obiectiilor denumita: "Cushioning". Ea se refera la amortizarea efectului pe care il are obiectia lansata asupra ta sau asupra produselor/serviciilor tale, prin diverse metode, iar apoi tratarea obiectiei la acel nivel de perceptie. Pe scurt, ea face dintr-o problema mare una ceva mai mica si abordabila. In general, majoritatea training-urilor de vanzari pentru incepatori isi deschid "pledoaria" cu o abordare de genul: "Vanzari facem pe tot parcusul zilei, nu numai intr-o intalnire de vanzari!" iar astazi, culmea experientei, am observat ca aceasta fraza are foarte mult adevar in ea. Desi chiar si aplicarea intr-o discutie a amortizarilor de acest gen este valabila in majoritatea cazurilor, in practica, in relatiile dintre oameni ea are un echivalent mult mai important si anume: starea de spirit! Concret, pe parcusul acestei saptamani, am avut parte de cel putin doua experiente in care am fost pus in fata "tunului", avand insa doua stari de spirit diferite. Prima data era demoralizat, nu daramat de tot, eram cumva pe linia de plutire. In momentul in care discutia a inceput si m-am vazut in fata "tunului" am reusit sa absorb forta cu care am fost "lovit" insa ulterior, dupa ce am plecat de la "fata locului" mi-am simitit inima stransa si am simtit chiar ca lumea mea interioara se darama. Coborasem sub linia de plutire! A doua oara, azi, aveam o stare de spirit buna, am zambit destul de mult toata ziua, iar toata forta "tunului" a fost absorbita de zambet. Nici dupa ce am plecat nu mi s-a strans inima, nici nu mi s-a daramat lumea interioara! Cred ca ":)" m-a salvat! Si imi place ideea de a nu mi se darama lumea dupa o singura discutie ...

Smile like you own the _____ place!